17.8 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialRăzboi total în PSD

Război total în PSD

Noul preşedinte al PSD Maramureş, Mircea Ursache, a reuşit să îşi învingă adversarii din partid.

Excluderea din PSD a viceprimarului Mircea Dolha a stârnit o mulţime de dileme  în preajma alegerilor pentru funcţia de primar al Băii Mari, pentru că acesta este dat de sondajele de opinie ca principal favorit, fapt confirmat de surse din conducerile tuturor partidelor politice cu şanse în alegeri (PNL, PDL, PSD), mai puţin de cel care a dirijat excluderea sa, preşedintele PSD Maramureş, Mircea Ursache.

Cauza conflictului

„Războiul Mircilor” (Mircea Ursache – Mircea Dolha) a început o dată cu sfârşitul interimatului fostului şef al AVAS Mircea Ursache şi cu începutul campaniei electorale pentru preşedinţia PSD Maramureş. Deşi Ursache e membru al organizaţiei municipale conduse de Dolha, acesta a anunţat că PSD Baia Mare, care are cea mai numeroasă delegaţie la alegeri, îl susţine pe avocatul Dorin Buda, fostul subprefect de Maramureş. Experienţa politică a lui Ursache a fost mai puternică însă decât elanul lui Dolha. Ursache a reuşit să-i adune în preajma sa pe cei mai influenţi veterani social-democraţi din structura de conducere. Cu ajutorul acestora, Buda a rămas doar cu susţinerea PSD Baia Mare şi promisiunile celorlalţi, care, până la urmă, l-au votat pe Ursache, care a devenit preşedintele ales al PSD Maramureş.

Nota de plată pentru disidenţă

Deşi după înfrângere Dolha a dat senzaţia că acceptă subordonarea, Ursache şi-a continuat strategia de eliminare politică a şefului disidenţilor social-democraţi, fapt care a culminat cu excluderea din partid a acestuia. „Munca noastră s-a năruit, iar în opinia publică s-a incubat din nou imaginea că noi nu suntem capabili decât de scandal intern. Aşa ceva nu poate fi tolerat. S-a retras sprijinul politic pentru funcţia administrativă de consilier municipal a domnului Mircea Dolha”, a precizat preşedintele PSD Maramureş, Mircea Ursache, în momentul excluderii lui Dolha. În replică, Dolha a anunţat că va contesta măsura, dar şansele sale sunt extrem de reduse, prin prisma relaţiilor tensionate pe care le are cu preşedintele Victor Ponta, după ce a refuzat să-l susţină în alegerile interne pe cel preferat de el, respectiv pe Mircea Ursache.  „Îmi pare foarte rău că au fost unii colegi de la judeţ care m-au taxat neelegant şi nefundamentat. Este problema lor! Ceea ce s-a întâmplat nu este statutar, am să încerc să dovedesc acest lucru prin forurile interne ale partidului, cele statuate la congres”, a mai declarat Dolha.

Nu s-au limitat doar la excludere

Surse din cadrul PSD au precizat că liderii social-democraţi le-au cerut liberalilor, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la sediul PNL, să nu îl primească în partidul lor pe Dolha, după ce-l vor exclude din PSD. „Iar liberalii au zis: «Nici vorbă, doar ne-a ajuns experimentul cu Cătălin Cherecheş”, au mai precizat sursele citate, referindu-se la trecerea vremelnică a deputatului Cherecheş prin PNL, după ce a plecat din PSD. În contrapartidă, liberalii au obţinut promisiunea PSD că în locul de viceprimar lăsat liber de Dolha va fi susţinut unul dintre consilierii locali PNL.

Se bucură  „duşmanii politici”

Decizia de excludere a lui Dolha din PSD vine spre bucuria liberalilor şi a democrat-liberalilor, care se văd astfel cu şanse la câştigarea celei mai importante primării din Maramureş. „Până acum, nici o şansă n-aveam, nici măcar la turul doi. Era Dolha, apoi Cătălin Cherecheş (independent) şi, la mare distanţă, restul… Da’ uite că acum, după ce şi-au dat singuri şuturi pesediştii, au apărut şansele”, a declarat unul dintre liderii democrat-liberli. Şi liberalii au de câştigat, preşedintele PNL Maramureş, avocatul Radu Ştef, confirmând că în urma negocierilor cu conducerea PSD îşi vor numi un viceprimar liberal, pe locul pe care-l va lăsa liber Dolha – o dată cu excluderea din partid, prin retragerea sprijinului politic, acesta îşi pierde şi funcţiile de viceprimar şi de consilier local. „Până la alegerile pentru funcţia de primar, noi vom desemna un consilier care să îndeplinească atribuţiile de viceprimar. S-a discutat şi avem acordul în acest sens al grupului PSD Maramureş”, a afirmat Ştef. Totuşi, democrat-liberalii şi liberalii sunt conştienţi că niciunul dintre candidaţii pe care i-au anunţat nu e acreditat cu multe şanse. PNL mizează pe Vasile Barbul, fost preşedinte al PNŢCD şi viceprimar al Băii Mari, adus în tabăra liberală de fostul preşedinte şi primar al municipiului, Cristian Anghel, care este de mai mulţi ani directorul Direcţiei Servicii Publice în primăria băimăreană, un om cu experienţă administrativă, dar cu prea puţină carismă pentru a câştiga alegerile. Nici PDL Maramureş nu prea ştie ce carte să joace, anunţând-o iniţial drept candidată pe Mariana Pop, şefa Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş şi a PDL Baia Mare, iar apoi avansând ipoteza susţinerii unui candidat independent, care ar putea fi deputatul Cătălin Cherecheş.  

Cine câştigă din excluderea lui Dolha

Totuşi, principalul câştigător al deciziei de excludere din partid a lui Dolha este deputatul Cherecheş, situat în sondajele de opinie al doilea în preferinţele electoratului. De altfel, după „mutarea” lui Ursache, la bursa politică locală a apărut ideea că, de fapt, acum, toate cele trei partide (PNL; PSD şi PDL) fac jocurile pentru ca tânărul deputat să câştige la pas Primăria Băii Mari. Acesta a fost membru în PSD, apoi în PNL, iar acum este independent, după ce a cochetat o vreme cu tabăra politică a generalului Gabriel Oprea, cu PC şi chiar cu PDL.

Cele mai citite

Prețul energiei va exploda. Creșteri și de 120% mai mari pe facturi

În prezent, există oferte de la un singur furnizor pe platforma ANRE, pentru perioada post plafonare Un studiu realizat de Asociația Energia Inteligentă arată care...

Germania a suspendat exporturile de armament către Israel

O sursă apropiată ministerului a citat un oficial guvernamental de rang înalt care a declarat că a oprit activitatea de aprobare a licențelor de...

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...
Ultima oră
Pe aceeași temă