4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialRăzboi politic din cauza pistelor de biciclete

Război politic din cauza pistelor de biciclete

Un vis mai vechi al arădenilor este pe cale să se îndeplinească: ei vor avea piste de biciclete. Acestea vor fi realizate pe Faleza Mureşului, de la podul Micălaca până la Pădurea Ceala şi vor costa 5.494.332,63 lei fără T.V.A. Politicienii spun că pistele de biciclete sunt extrem de scumpe, pe modelul băncilor de 8.500 de euro/bucata sau a coşurilor de gunoi de 650 de euro/bucata.

Piste pe Faleza Mureşului

Visul arădenilor de a avea primele piste de biciclete va deveni realitate. În timp ce locuitorii Aradului cer piste de biciclete care să lege cartierele municipiului de zona centrală a oraşului, Primăria a decis să le construiască pe Faleza Mureşului. Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a semnat în urmă cu câteva zile contractul de lucrări pentru amenajarea pistei de biciclişti pe Faleza Mureşului între Podul rutier Micălaca şi  Pădurea Ceala.  Proiectul Tehnic a fost elaborat în cursul anului 2013 de o firmă din Bucureşti, în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România. În luna noiembrie 2013 a fost lansată procedura de achiziţie publică prin licitaţie deschisă a lucrărilor de execuţie. La procedură au participat şapte ofertanţi şi a câştigat Asociaţia SC Syl Con Trans SRL – SC Electro Construct SRL – SC Lile Service GC SRL. ”Valoarea ofertei câştigătoare a fost 5.494.332,63 lei fără TVA, iar lucrarea va fi executată în 24 de luni”, spun reprezentanţii Primăriei Arad. Practic, vor fi amenajate piste de biciclete pe toată lungimea falezei Mureşului. Acestea vor avea o lungime de 12,5 kilometri şi o lăţime de un metru pentru fiecare sens de circulaţie. În cadrul proiectului va realiza reabilitarea falezei Mureşului şi pe traseu vor fi amplasate 15 locuri de popas, dotate cu rastel de biciclete, băncuţă şi coş de gunoi.

PSD Arad consideră că pistele de biciclete sunt anormal de scumpe

PSD Arad salută semnarea contractului pentru pistele de biciclete în municipiul Arad. „În sfârşit, după aproape 10 ani de mandat Gheorghe Falcă, apar premisele realizării unor piste pentru biciclişti. A fost nevoie de ani de presiuni din partea arădenilor, a organizaţiilor non-guvernamentale, a partidelor politice, pentru semnarea unui contract care să permită demararea lucrărilor. Din păcate, parcă este un blestem al administraţiei PDL: orice obiectiv se realizează, are costuri nejustificat de mari. Realizarea pistelor pentru biciclete nu presupun costuri mari de realizare. Este vorba în cea mai mare parte de a trasa spaţii delimitate pe zone deja asfaltate. Pentru 12,5 kilometri de piste, arădenii vor plăti peste 1,2 milioane de euro, fără TVA! Ca o comparaţie, un kilometru de autostradă, lucrare infinit mai complexă, costă în jur de 6 milioane de euro. Culmea tupeului, ni se spune că suma preconizată iniţial pentru pistele destinate bicicliştilor era de peste 2 milioane de euro”, a declarat Ilie Cheşa, prim-vicepreşedinte PSD Arad. Politicienii spun că din această sumă Primăria putea realiza piste de biciclete care să lege şi cartierele Aradului de cea proiectată.

„Eu cred că acest lucru at putea fi realizabil, în special în cazul cartierului Aurel Vlaicu, unde există condiţii optime de proiectare iar cartierul are o populaţie numeroasă. Credem că pentru realizarea pistelor de biciclete nu este nevoie de resurse foarte importante – doar de bunăvoinţă, puţină inteligenţă şi sume de bani decente. Cerem administraţiei locale să nu mai aştepte alţi 10 ani pentru a realiza piste pentru biciclete şi în celelalte cartiere. Cu puţin spirit gospodăresc, pistele pot fi realizate repede şi ieftin”, a explicat Ilie Cheşa, prim-vicepreşedinte PSD Arad.

Cele mai citite

Investitorii în fondurile private, blocați în China: Regulile stricte și economia încetinită opresc ieșirile

Investitorii majori în fondurile private de acțiuni se confruntă cu probleme grave în China, neputând să-și lichideze participațiile sau să listeze companiile din portofoliu,...

Finlanda investighează o întrerupere neplanificată a unui cablu submarin de alimentare electrică care conectează țara cu Estonia

Finlanda investighează o întrerupere neplanificată a unui cablu submarin de alimentare electrică care conectează țara cu Estonia, a anunțat premierul finlandez Petteri Orpo, scrie...

2025, un an dificil pentru recrutare: alegerea între angajați performanți și salarii mai mici

Anul 2025 se preconizează a fi unul complicat pe piața muncii, cu provocări majore pentru firmele de recrutare. Negocierea pachetelor salariale devine tot mai dificilă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă