10.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialPseudopesta aviara loveste Tulcea

Pseudopesta aviara loveste Tulcea

Temerea privind reaparitia virusului H5N1 ce provoaca gripa aviara planeaza de o buna perioada de timp asupra autoritatilor locale din judetul Tulcea, marturie a acestui lucru stand numeroasele controale si masuri adoptate in incercarea de a evita efectele acestei boli puternic resimtite de populatie in luna octombrie a anului trecut. Cu toate acestea, in ultima perioada, munca inspectorilor Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) a fost concentrata pe combaterea unei noi maladii care a provocat pana in acest moment sute de victime printre galinaceele de pe intreg teritoriul judetului Tulcea – pseudopesta aviara. Ultimul focar al acestei boli a fost descoperit de inspectorii veterinari in localitatea Luncavita, in prezent la fata locului aflandu-se echipe ale DSV, care au trecut la dezinfectarea zonei, ridicand numarul celor descoperite numai in ultimele doua luni la sase, in localitatile Nufarul, Chilia, Letea si Dunavatul de Jos. Conform directorului DSV Tulcea, Marilena Tertis, printre principalele motive ale aparitiei pseudopestei aviare se numara si refuzul proprietarilor de a permite vaccinarea pasarilor, cu toate ca in cadrul Programului strategic de combatere a acestei boli se specifica, clar, ca vaccinarea este obligatorie si se desfasoara pe parcursul a trei perioade, februarie-martie, iunie-iulie si octombrie-noiembrie, astfel asigurandu-se un status optim pentru a putea evita reaparitia bolii. De asemenea, DSV isi continua seria de controale privind respectarea masurilor de profilaxie aviara in localitatile judetului Tulcea. „Conform Legii 221, primariile au obligatia de a incheia contracte cu proprietarii de pasari, procese-verbale prin care sa li se aduca la cunostinta obligativitatea acestora de a tine pasarile inchise. In urma controalelor efectuate pana in prezent, au fost constatate foarte multe abateri, insa am procedat la sanctionarea contravenientilor in prima instanta numai cu avertismente, ceea ce nu se va mai repeta de-acum incolo” a declarat doamna Marilena Tertis. Aceasta a mai precizat ca in viitorul apropiat masinile DSV echipate cu europubele, tuburi de bioxid de carbon si toate accesoriile necesare vor efectua controale in localitatile de pe traseele Tulcea-Vacareni, Tulcea-Murighiol si Tulea-Ilgani, iar toate pasarile ce vor fi gasite libere vor fi eutanasiate pe loc si proprietarii acestora se vor alege cu sanctiuni contraventionale in cuantum de pana la 15.000.000 lei vechi.

Cele mai citite

Cinci răniți în urma unui grav accident feroviar la Coroisânmărtin în județul Mureș

Un grav accident feroviar a avut loc, luni seară, în localitatea Coroisânmărtin, județul Mureș, unde un autoturism a fost lovit de un tren pe...

Pediatrii din Iași cer interzicerea petardelor: 30 de copii internați cu răni grave

Medicii de la Spitalul pentru copii "Sfânta Maria" din Iași au anunțat că, începând din 24 decembrie 2024, 30 de copii cu vârste între...

Cristina Neagu, despre sacrificiile din ultimele luni de carieră. „Am nevoie de 40 de minute doar să-mi fac bandajele”

Legendara handbalistă a vorbit despre provocările medicale și eforturile pe care le face pentru a rămâne pe teren până la finalul sezonului. Cristina Neagu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă