11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialPSD – ultimul asalt pentru portul Constanţa

PSD – ultimul asalt pentru portul Constanţa

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la Constanţa, zilele trecute, că autorităţile locale din Constanţa sunt cu un pas mai aproape să preia portul. Liberalul a amintit că s-a opus, în timpul când a fost la guvernare, acestei iniţiative, dar după plecarea lor a lăsat cale liberă. „Şi Roşia Montană, şi legea amnistiei, şi a graţierii, şi descentralizarea, şi Portul Constanţa, şi trecerea Poliţiei la administraţia locală… Am blocat foarte multe tentative. Nu vă ascund că domnul Mazăre s-ar putea să aibă dreptate, că acum le va fi mai uşor, dacă PNL a plecat de la guvernare“, a spus Antonescu. Reamintim că propunerea PSD ca pachetul majoritat al acţiunilor Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa s-a lovit în mod constant de opoziţia Ministerului Transporturilor, condus de liberali.

Cutia Pandorei

Şi liberalii constănţeni, care au colaborat până acum foarte bine, la nivel local, cu PSD, au început să ridice vocea. În opinia lor, o astfel de iniţiativă ar deschide o cutie a Pandorei. Puiu Haşotti consideră că şi alte autorităţi locale ar putea cere acţiuni la unităţi industriale puternice din judeţ, cum ar fi Centrala nuclearelectrică (CNE) de la Cernavodă sau şantierul naval Daewoo Mangalia Heavy Industries, unde statul mai deţine 49% din acţiuni. Ideea nu este nouă, iar parlamentarii PSD din colegiul care cuprinde Cernavodă au declarat, în mai multe rânduri, că locuitorii din zonă ar trebui să beneficieze de pe urma centralei. Nu s-a ajuns atât de departe încât să se ceară acţiuni, dar s-au solicitat beneficii materiale.

Greii din port se opun

Operatorii portuari şi patronii din port, care derulează afaceri de zeci de milioane de euro, se opun categoric acestei mutări. Cea mai recentă luare de poziţia i-a aparţinut lui Gabriel Comănescu, cel mai bogat constănţean, care a făcut avere cu platforme petroliere. „Este o prostie care continuă să fie perpetuată. Primăria să stea acolo unde este. Fondul Proprietatea nu are decât să-şi vândă acţiunile”, a declarat vineri Gabriel Comănescu, citat de Hotnews, cu ocazia inaugurării unei platforme petroliere în care a Grup Servicii Petroliere a investit 44 milioane dolari. Acesta a mai precizat că transferul portului ar duce la blocarea tuturor proiectelor europene în condiţiile în care „infrastructua portuarea are nevoie de fonduri imense”. De cealaltă parte, pesediştii care susţin ideea dau exemplul portului Rotterdam, controlat de municipalitate.

Scrisoare deschisă a unui europarlamentar

Constănţeanul Sebastian Bodu, europarlamentar PDL (care nu se mai află însă în graţiile partidului), i-a adresat o scrisoare deschisă premierului. ”Apelez la acest mod de a mă adresa Dvs. în încercarea de a vă convinge să nu transferaţi Portul Constanţa către primăria municipiului. Atât pentru că, în mod tradiţional (cu câteva excepţii ce ţin de istoria unor oraşe), porturile sunt administrate la nivel central, cât şi pentru faptul că Radu Mazăre este ultima persoană care să primească pe mână o administraţie portuară. Porturile sunt, în orice ţară din lume, entităţi de interes public ce nu pot fi transformate în SRL-uri deoarece acest lucru ar duce la distrugerea comunităţii portuare (armatori, navlositori, operatori) şi la migrarea operaţiunilor către alte porturi care respectă principiile de administrare ce nu trebuie să aibă la bază decât atragerea unui volum de operaţiuni cât mai mare”, a spus acesta.

Mazăre promite

Radu Mazăre ştie că acţiunile CNPAMC sunt mai aproape ca niciodată de a intra în controlul Consiliului Local Constanţa, unde PSD taie şi spânzură. Cu un tonus ridicat, acesta le-a spus bătrânilor, pe care îi premiază lunar cu bani, că le pregăteşte o surpriză. ”Vă pregătesc o surpriză tare plăcută pentru iarna viitoare, în ceea ce priveşte căldura, adică  mai puţin de plată. Nu pot să vă dau amănunte, sper să-mi iasă aranjamentele pe care vreau să le fac, cu portul, cu nişte bănuţi pe care să-i mai adunăm“, a spus Radu Mazăre. Supriza o va reprezenta, aşa cum a promis de mai multe ori, subvenţionarea gigacaloriei din profitul CNAPMC. La ultimele negocieri dintre Mazăre şi Ponta s-a stabilit că autorităţile locale vor primi încă 15% din acţiuni, pe lângă cele 20% pe care le au deja, iar 15% vor fi listate pe bursă. Cu 35% din acţiuni, Consiliul Local Municipal Constanţa va fi cel mai mare acţionar al CNAPMC. Noul ministrul al Transporturilor, Dan Şova, a declarat recent că este de acord cu această idee. În prezent, statul detine 60% din acţiunile APMC, 20% Fondul Proprietatea şi 20% Consiliul Local Municipal Constanţa.

Cele mai citite

ASF propune întârzierea raportării investițiilor fondurilor de pensii private

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în plan să extindă termenul de raportare a situației lunare a investițiilor realizate de fondurile de pensii private...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...

Brokerii de asigurări avertizează asupra riscului de faliment din cauza plafonării comisioanelor RCA

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) trage un semnal de alarmă cu privire la impactul negativ al înghețării prețurilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă