Locuitorii din satul mureşean Vălureni şi-au făcut asociaţie pentru a putea lupta împotriva deciziei autorităţilor judeţene de a amplasa în satul lor o staţie de transfer a gunoiului menajer. Attila Csegzi, preşedintele Asociaţiei „Pro Veritas” de la Vălureni, spune că doar aşa comunitatea locală se poate apăra împotriva abuzurilor şi poate apăra viitorul satului care se află în vecinătatea Târgu-Mureşului. „Dacă nu avem şansa să ne apărăm câte unul, ca persoane, cu această asociaţie putrem să ne apărăm în grup, pentru că, dacă societatea civilă nu se implică, nu se schimbă nimic”, a declarat, ieri, Attila Csegzi. Asociaţia „Pro Veritas” are 13 membri fondatori, dar fondatorii se aşteaptă la un număr mult mai mare de susţinători.
Răspuns de la UE
„Sunt 13 fondatori, mulţi, dar mult mai mulţi au vrut să fie în structura iniţială, pe ei îi aşteptăm însă să ne susţină demersurile devenind membri ai Asociaţiei”, a mai spus Csegzi. Asociaţia „Pro Veritas” va solicita şi va constitui o comisie care să facă toate demersurile legale pentru a opri aducerea gunoaielor în sat. Liderul Pro Veritas spune, totodată, că asociaţia are de partea sa şi demersurile făcute până acum de localnici pe lângă Uniunea Europeană (UE), de unde a şi sosit un răspuns la Vălureni care ar da dreptate localnicilor. „În primul rând sarcina noastră ne e mult uşurată acum când am primit de la UE o scrisoare în care ne garantează că vor analiza plângerile noastre, pentru că banii vin de la UE şi subliniază că orice investiţie pe termen lung, iar aici staţia de transfer este pe o durată de 40 de ani, ar fi trebuit să înceapă cu un referendum local. Cei de la Uniunea Europeană nu au însă puterea să oblige autorităţile să facă acest referendum, dar pot să închidă robinetul şi să nu mai trimită banii dacă nu se respectă procedurile”, a completat preşedintele „Pro Veritas”, Attila Csegzi. El crede că înfiinţarea asociaţiei va ajuta la dezvoltarea satului Vălureni, care, deşi se află foarte aproape de Târgu-Mureş, nu are o stradă bine asfaltată. „Având statut juridic, putem să accesăm bani europeni, să facem proiecte urbanistice, putem dezvolta satul pentru că pe politicienii de azi îi doare fix în cot de satul nostru”, a spus Csegzi.
Conflictul între locuitorii din Vălureni şi autorităţile judeţene a izbucnit imediat după ce oamenii au aflat că administraţia judeţeană intenţionează să construiască o staţie de compostare şi transfer a gunoiului menajer la doar 500 de metri de grădinile lor. Oamenii au protestat inclusiv în faţa Consiliului Judeţean Mureş în vara acestui an, însă fără vreun rezultat. Autoritatea judeţeană a dat asigurări că înfiinţarea staţiei de transfer nu îi va afecta în vreun fel pe locuitorii din Vălureni, deoarece va respecta normele europene în materie de protecţie a mediului.