Pretul unui simbol banatean

Aproape trei sute de mii de euro. La atat se reduce valoarea unei istorii de 86 de ani, la atat a fost pretuita traditia fotbalului universitar timisorean. Profitand de neatentia si neimplicarea fondatorilor si a autoritatilor locale si cu complicitatea federatiei de specialitate, un italian pripasit candva pe malurile Begai a reusit sa-si insuseasca ceva ce nu-i apartine.
Primit si prezentat in urma cu sapte ani ca un salvator al lui "Poli", insul a semnat un contract de asociere cu Primaria in care se angaja ca in cel mult doi ani sa promoveze clubul in prima liga. In caz contrar, intelegerea urma sa fie anulata de drept. Nu numai ca nu a investit mai nimic si nu a atins obiectivul de performanta la care s-a angajat, ba mai mult, a reusit sa retrogradeze in esalonul al treilea, salvarea venind de la Dacia Pitesti, club de la care a fost cumparat un loc pe cea de-a doua scena fotbalistica. Dupa inca un tur de campionat, italianul a disparut. Echipa a dus cu greu intrecerea la bun sfarsit, juniorii clubului inregistrand un sir de infrangeri la scoruri astronomice.
Dezastrul era total, dar clubul exista, fara nici o implicare din partea italianului fugar. Incredibilul s-a produs, insa, la scurt timp, Federatia de Fotbal inregistrand o echipa "Politehnica Timisoara" care a fost inscrisa in liga a treia si care juca la Dragasani. Bineinteles fara penalizarea cu care adevarata "Poli" terminase campionatul precedent, deoarece nu indeplinise baremul minim de puncte. La acel moment la FRF erau inregistrate cel putin patru cluburi cu numele de "Politehnica Timisoara". Nici un cetatean normal al acestei tari nu isi poate imagina ca toate aceste documente au fost eliberate de oficialii federali in mod dezinteresat. Mai mult, neatribuindu-i penalizarea, era evident ca mai marii fotbalului dambovitean nu recunosteau facaturii din Dragasni calitatea de continuator al traditiei si istoriei clubului simbol de pe Bega.
Cu toate acestea, avand "binecuvantarea" celebrului Adalbert Kassai, "investiorul" Zambon a cerut si obtinut de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne toate drepturile asupra clubului timisorean, dupa ce nu a reusit sa stoarca cateva sute de mii de euro de la Marian Iancu, cel care a preluat-o pe "Poli" la inceputul lui 2005. Singurul interes al italianului era evident de a tranzactiona aceasta "marfa", de a obtine cat mai multi bani pe ea, fapt pentru care a si tinut in viata echipa-fantoma pe care o infiintat-o.
Este cel putin curios modul in care ia decizii acel tribunal sportiv. Condusa de un conational de-al lui Zambon, instanta cu pricina incaseaza o taxa de la reclamant, dupa care judeca exclusiv pe baza probelor pe care respectivul le prezinta, fara a verifica veridicitatea documentelor si fara a audia partea reclamata. Culmea ipocriziei a fost livrata, insa, de oficialii FRF, care recunosc ca dreptatea este de partea clubului care activeaza in prima liga, dar ii dau castig de cauza lui Zambon.