Costurile anuale pentru intretinerea unui elev sibian ce frecventeaza zilnic cursurile unei unitati scolare ajung la 19 milioane de lei vechi. Sibiul a fost desemnat de Ministerul Educatiei si Cercetarii drept judet-pilot in ceea priveste descentralizarea invatamantului preuniversitar, alaturi de Cluj, Satu Mare, Iasi, Braila, Dolj, Harghita si Neamt.
Descentralizarea reprezinta transferul de autoritate, responsabilitate si resurse in privinta luarii deciziilor si a managementului general si financiar catre unitatile de invatamant si comunitatea locala. Incepand din a doua jumatate a anului 2005, Consiliul Judetean a infiintat un Compartiment de finantare a invatamantului preuniversitar, subordonat Directiei economice, care are ca sarcina implementarea noului sistem de finantare a invatamantului preuniversitar.
„In conformitate cu Legea nr. 354/2004 pentru modificarea si completarea Legii invatamantului nr. 84/1995 si metodologiile de aplicare a prevederilor acesteia, baza de calcul a fondurilor alocate unitatilor scolare prin si din bugetele locale o constituie costul standard/elev sau prescolar, determinate pe baza de indicatori fizici de consum, pe nivele si tipuri/filiere de invatamant. Legea mentionata preconizeaza in continuare ca principalul efort pentru finantarea invatamantului ii revine bugetului de stat, dar numai pentru cheltuielile de personal, burse si manuale. Aceste fonduri ajung in bugetele locale prin intermediul consiliilor judetene”, a spus purtatorul de cuvant al CJ, Ioana Capatana.
O prima deficienta in implementarea descentralizarii deciziei si finantarilor in invatamantul romanesc apare, sustin reprezentantii sibieni, tocmai ca urmare a nepublicarii de catre Ministerul Educatiei a costului standard/elev in fiecare an scolar, situatie in care bugetele calculate pentru diverse activitati pot fi in continuare intocmite in mod eronat.
Consiliul Judetean a primit de la Consiliul National pentru Finantarea Invatamantului Preuniversitar doar un model de lucru pentru fundamentarea bugetului unitatilor scolare preuniversitare.
Pe baza acestui model, pornind de la valoarea costului dintr-un exemplu dat, compartimentul de invatamant al CJ a facut cateva simulari de bugete pentru 7 scoli din localitatile rurale din judet, cu un numar diferit de elevi.
In anul 2005, pentru invatamantul preuniversitar din judetul, bugetul alocat a fost aproximativ la fel, cu toate rectificarile, ajungandu-se la suma de 98 milioane lei noi, si conform calculelor realizare de specialistii implicati in program, pentru anul 2006, Compartimentul pentru Finantarea Invatamantului a repartizat pentru consiliile locale un buget de 99 milioane lei noi (reprezentand cheltuieli de personal, burse si obiecte de inventar), bani veniti de la bugetul de stat. Suma va creste in anii viitori pentru a se ajunge la valorile de buget prezumate pentru fiecare unitate scolara, mai arata reprezentantii CJ.