2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialPortul Constanţa, sedus de experienţa olandeză

Portul Constanţa, sedus de experienţa olandeză

A fost semnat memorandumul cu privire la cooperarea dintre porturile Constanţa şi Rotterdam pentru aplicarea la Constanţa a expertizei din cel mai mare port din Europa.

În cursul vizitei efectuate la Şantierul Naval Damen din Galaţi de ministrul Infrastructurii şi Mediului din Olanda, Melanie Schultz van Haegen, şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a fost semnat un memorandum cu privire la cooperarea dintre porturile Constanţa şi Rotterdam. „Memorandumul se va materializa într-un plan de acţiune ce va fi prezentat pe 31 iulie. Portul Rotterdam este primul port ca mărime din Uniunea Europeană, iar potenţialul de creştere al portului Constanţa este foarte mare, noi având în acest moment oportunitatea de a ajunge pe locul doi la nivelul statelor membre. În cadrul memorandumului am parafat un management comun pentru cele două porturi, în care să se împărtăşească experienţele de succes ale portului Rotterdam către portul Constanţa”, a declarat ministrul Anca Boagiu. Ministrul Transporturilor a adăugat că s-a discutat şi despre Strategia Dunării şi transportul pe căile navigabile interioare, urmând să aibă loc o întâlnire bilaterală pentru a se discuta despre bunele practici pe care Olanda le-a folosit pentru stimularea transportului pe căile navigabile interioare, un domeniu important în contextul în care strategia europeană prevede ca 20% din trafic să fie transferat pe căile navigabile interioare.

S-a mai discutat şi dezvoltarea reţelei de autostrăzi: „Ea are punct terminus la Constanţa, la fel se întâmplă şi cu reţeaua de cale ferată, ceea ce ne conduce la dezvoltarea unui punct de transport intermodal foarte puternic la Constanţa. Bineînţeles că, în tot acest ansamblu, un rol important îl joacă şi Galaţiul”, a precizat Anca Boagiu. „Am avut puncte de vedere comune pe majoritatea temelor discutate şi sunt convinsă că aceste discuţii vor duce către colaborări de succes şi sper ca foarte curând să o invit pe dna ministru în portul Rotterdam, ca să consolidăm colaborarea noastră pe viitor”, a declarat, la rândul său, ministrul olandez al Infrastructurii, Melanie Schultz van Haegen.

„Avem nevoie de căi ferate”

Un alt subiect a fost cel al coridoarelor transeuropene, reţeaua TEN-T, care se renegociază. „Pentru noi, ca stat membru situat la periferia UE, e extrem de important ca reţeaua să rămână densă, astfel încât acea politică de transferare a transporturilor de pe rutier pe feroviar şi pe căi navigabile să poată fi pusă în practică. Avem nevoie de drumuri, de căi ferate, iar România îşi păstrează poziţia exprimată în cadrul Consiliului pentru transporturi, şi anume aceea de a avea o reţea densă de transport”, a precizat Anca Boagiu. Reamintim că Ministerul Transporturilor a decis de curând să desfiinţeze o mie de kilometri de cale ferată.

Cele mai citite

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...

Tragedie aviatică în Coreea de Sud: Peste 120 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 124 de persoane au murit, după ce un avion de linie...
Ultima oră
Pe aceeași temă