5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialPolitia Comunitara Galati, la un pas de a fi desfiintata

Politia Comunitara Galati, la un pas de a fi desfiintata

» Primarul din Galati va desfiinta din octombrie Politia Comunitara, daca Guvernul nu va aproba legea prin care sa fie infiintata si finantata Politia Locala.

» Factura achitata anual de consiliul municipal pentru functionarea Politiei Comunitare este de 17 milioane lei.

 

La prima sedinta din trimestrul patru a Asociatiei Primarilor de Municipii va fi luata decizia de desfiintare a Politiei Comunitare, daca Guvernul nu adopta legea de transformare a Politiei Comunitare in Politie Locala, lege in care sa fie prevazute si fondurile necesare pentru functionarea acesteia. Primarul Galatiului a repetat, pentru a doua oara in ultima luna, acest avertisment al primarilor din marile orase: "O desfiintam daca nu se aloca fondurile. Guvernul ne-a promis acum cinci ani ca infiintam Politia Comunitara, pe care o facem locala si guver-nul va da bani pentru scolarizarea cadrelor, pentru salarii, pentru dotari, pentru tot. Si ne trezim dupa cinci ani ca o tot amanam. La prima sedin-ta cu primarii de municipii, din trimestrul patru, hotaram desfiintarea ei", a declarat Dumitru Nicolae. Primarul Galatiului a adaugat ca intentia de desfiintare a Politiei Comunitare, daca nu sunt alocate fondurile guvernamentale, este sustinuta si de primarii din Pitesti, Ploiesti, Brasov si Cluj.

 

La Galati, fondurile alocate de municipalitate pentru finantarea activitatii politistilor comunitari mai ajung pana la data de 30 octombrie. "Bugetul Primariei Galati nu mai poate sustine financiar pentru ultimele doua luni ale acestui an cheltuielile efectuate cu Politia Comunitara. In situatia in care pana atunci nu se va adopta legea privind infiintarea Politiei Locale, eu ma voi vedea nevoit sa propun consiliului local desfiintarea Politiei Comunitare", a mai precizat primarul Nicolae. El a mai declarat ca a discutat despre problema infiintarii Politiei Locale cu ministrul Dan Nica, iar acesta, in dubla sa calitate de vicepremier si ministru al Administratiei si Internelor, direct interesat de acest domeniu, este de acord cu infiintarea si finantarea Politiei Locale, dar masura este blocata la Ministerul Finantelor: "Vicepremierul vrea, dar la Pogea e problema incurcata, pentru ca nu ii ajung banii".

 

La Galati, Politia Comunitara are 730 de lucratori, care asigura paza, patrularea prin cartiere, iar de un an aceasta a preluat si unele dintre atributiunile Politiei Rutiere, administrand amenzi pentru contraventiile care nu necesita efectuarea unor cercetari, cum ar fi parcarea ilegala a autovehiculelor si traversarea strazilor prin locuri nepermise.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă