5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialPlângere penală împotriva lui Ponta

Plângere penală împotriva lui Ponta

PDL Constanţa a for­mulat o plângere penală la Par­che­tul de pe lângă Înalta Curte de Casa­ţie şi Justiţie pe numele premie­rului Victor Ponta. În plângere se reclamă faptul că acesta a încălcat grav art. 248, art. 264 şi art. 271 din Cod Penal (abuz în serviciu contra intereselor publice, favorizarea infractoru­lui, respectiv nerespectarea hotărârilor judecătoreşti). PDL acuză că în data pe 9 august, într-o conferinţă de presă, acesta a perturbat grav condiţiile de desfăşurare a activităţii orga­ne­lor de cercetare penală învestite cu soluţionarea plângerii penale formulate de PDL Constanţa împotriva primarului Radu Mazăre. La acea dată, prim-ministrul şi totodată minis­trul interimar al Justiţiei a declarat că solicită organelor de cercetare „să evite pe cât posibil situaţiile ridicole (…)”, apreciind, în acest context, că „procurorii din această ţară trebuie să prindă criminali, trebuie să prindă violatori, trebuie să ancheteze oameni corupţi”, dar, mai ales, că „manechinele lui Mazăre nu e nevoie să le ancheteze procurorii”. Şeful PDL Constanţa, Gigi Chiru, consideră declaraţiile lui Ponta drept un act de natură a influenţa, cenzura şi zădărnici activitatea procurorilor implicaţi în cercetarea penală şi în desfăşurarea etapei de urmărire penală în dosarul aşa-ziselor manechine ale domnului Mazăre.

„Considerăm că este inadmisibil, de neacceptat  şi totodată culpabil faptul că Ministrul Justiţiei dezvoltă acţiuni de ingerinţă în actul de justiţie, calificate prin scopul de a obţine zădărnicirea urmăririi penale într-un dosar înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, toate având drept mobil împiedicarea tragerii la răspundere penală a domnului primar Radu Ştefan Mazăre”, a declarat Chiru. Acesta a precizat că procurorii nu anchetează „manechinele dlui Mazăre”, ci anchetează şi cercetează o presupusă faptă penală. În plus, acesta consideră că Victor Ponta a transmis un mesaj de uzurpare a autorităţii pe care o reprezintă statutul de ­magistrat. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă