Companiile belgiene sunt interesate să investească în continuare în România, în domenii precum outsourcing şi logistică, însă managerii lor vor mai multă stabilitate legislativă şi respectarea statului de drept, a declarant ambasadorul Belgiei, Philippe Beke. El a susţinut ieri o conferinţă la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai, pe tema diplomaţiei economice.
Diplomatul belgian a spus că “România şi Belgia sunt amândouă membre ale Uniunii Europene, amândouă au interese comune pentru pieţele externe, trebuie deci să colaboreze pentru a găsi debuşee în afara Uniunii Europene, cu experienţa lor, cu ştiinţa de a face lucrurile să meargă şi cu politica de elaborare a unor noi produse căutate în toată lumea. Iată de ce există între universităţile belgiene şi universităţile româneşti acorduri de cercetare ştiinţifică, proiecte comune. (…) Pe de altă parte, România este o ţară de outsourcing, nu doar pentru societăţile comerciale belgiene, ci pentru cele mai multe dintre companiile europene.
Din acest punct de vedere, trebuie să oferiţi o platformă pentru aceste societăţi, să poată lucra, fără să se confrunte cu schimbări în fiecare an ale legislaţiei, să primească garanţii la nivelul respectării statului de drept şi să aibă acces la un nivel bun al resurselor umane, pregătite de şcolile tehnice sau de alte entităţi în care tinerii români să poată deprinde o meserie bună. Trebuie să fie întărite acele domenii de care au nevoie societăţile care vin aici, care vor să angajeze tineri ca aceia de care vorbeam, fără să mai fie nevoie ca aceste firme să ofere, timp de un an sau de doi, formare profesională adecvată. Dacă o persoană nu are o asemenea pregătire, nu poate rămâne competitivă”, a spus ambasadorul belgian, citat de www.clujtoday.ro.
Banatul, interesant pentru investitorii belgieni
El a adăugat că firmele belgiene sunt interesate de investiţii în outsourcing şi în domeniul logistic. „Transilvania, încă şi mai mult decât Valahia ori Moldova, este o zonă pentru outsourcing, deci, societăţile belgiene vin ca să producă şi să reexporte. Cu aceste operaţiuni, alimentăm, bineînţeles, exporturile româneşti. Însă este util să observăm faptul că anumite societăţi au descoperit faptul că în această zonă a Europei de Sud-Est, care include Ungaria, Serbia, Bulgaria, Moldova, Turcia, Grecia poate fi o destinaţie pentru exporturile belgiene, de aceea au dezvoltat o strategie de export specială. Pe de altă parte, în vestul României, mai ales în Banat, există oportunităţi de investiţie în domeniul logistic, chiar dacă infrastructura trebuie pusă la punct, în special cea dintre Szeged şi Bucureşti. Putem să observăm anumite dezvoltări într-o serie de zone, în acest sens, şi care pot să atragă, înainte de toate, investiţii în outsourcing, dar şi investiţii în piaţa românească”, a mai declarat Philippe Beke.
Investiţii belgiene
Chiar dacă Belgia nu se numără printre primii 10 investitori din România, companiile din această ţară sunt prezente în domenii strategice. De exemplu, în domeniul comercial, prin lanţul franco-belgian Cora ori în domeniul parcurilor industriale, prin intermediul societăţii belgiano-cehească VGP din Timişoara.