1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialPartidul Conservator face "protectie politica" in Alba

Partidul Conservator face „protectie politica” in Alba

Unul dintre directorii „uitati” in functie de Alianta „D.A.” Alba, respectiv seful Oficiului pentru Protectia Consumatorului (OJPC), Ioan Plesa, s-a adapostit sub umbrela organizatiei judetene a Partidului Conservator pentru a nu fi schimbat din functie. El s-a afisat, ieri, la conferinta de presa a conservatorilor, alaturi de deputatul Nicolae Popa si a anuntat ca este membru al acestei formatiuni „de mai multa vreme”, dar a refuzat sa precizeze exact de cand.
De altfel, Plesa a refuzat sa discute orice subiect si nu s-a lasat fotografiat pe motiv ca nu-i dau voie sefii sai de la Bucuresti. Desi se afla la o conferinta de presa organizata de un partid, el a spus ca nu doreste sa abordeze subiecte politice, ci doar cele legate de serviciu.
De cate ori era intrebat ceva, seful OPC a fluturat o mapa albastra si si-a afirmat, pe langa subiectul in discutie, atasamentul fata de programul de guvernare, respectiv fata de „capitolul 19”. In perioada guvernarii PSD, Ioan Plesa a fost unul dintre cei mai „stersi” directori, dar disciplinati pe linie de partid. El nu a mai organizat o conferinta de presa, cum ar fi fost normal potrivit legii liberului acces la informatiile publice, de ani buni, desi sustine ca are o relatie foarte buna cu ziaristii si ca activitatea institutiei pe care o conduce este foarte bine reflectata in presa locala.
Intrebat cu privire la ce elemente din doctrina PC l-au determinat sa paraseasca social-democratia, Plesa a spus ca „nu comentez aceasta situatie”. El a fost criticat de catre sefii Prefecturii de mai multe ori fiind acuzat de ineficienta. Cu toate acestea, deputatul Popa a spus ca activitatea lui Plesa este printre cele mai bune din tara.
Cautarea unei alte umbrele protectoare pare a deveni o moda printre directorii din Alba. Spre exemplu, seful Biroului de Metrologie, Ioan Macarie, a trecut si el la Partidul Conservator. Anuntul a fost facut de catre deputatul Nicolae Popa, liderul filialei din judet a acestui partid.
De asemenea, in functie a ramas si directorul filialei „Cuprumin” Abrud, Sorin Vatajelu, care a trecut si el de la PSD la PC. Mai mult decat atat, acesta este si consilier judetean si a intarit grupul fostilor umanisti din CJ. Desi acesti directori erau blamati de liderii Aliantei „D.A.”, ei au fost acceptati de partenerii de guvernare fara nici o problema.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă