2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialOratoriu bizantin de Paul Constantinescu, prezentat în premieră

Oratoriu bizantin de Paul Constantinescu, prezentat în premieră

Filarmonica de Stat Oradea va prezenta astăzi, în premieră pentru publicul bihorean, lucrarea de mare anvergură „Naşterea Domnului – oratoriu bizantin de Crăciun”, de Paul Constantinescu (1909-1963). „Compus în 1947, acest oratoriu a avut probleme cu reprezentarea lui. Din fericire, am depăşit fila de istorie comunistă, care nu a permis exprimarea în limbaj religios. Alături de George Enescu, Paul Constantinescu este un compozitor reprezentativ pentru şcoala românească”, a declarat dirijorul Romeo Râmbu. 

Directorul Filarmonicii orădene, Todor Albert a precizat că orchestra filarmonicii dedică acest concert atât sărbătorii de Crăciun, cât şi memoriei marelui compozitor Paul Constantinescu, de la a cărui moarte s-au împlinit , în 20 decembrie, 48 de ani.

Concertul de excepţie îi va avea ca invitaţi patru tineri solişti, toţi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică (UNM) din Bucureşti, la prima lor colaborare cu filarmonica orădeană: soprana Mirella Bunoaica, mezzo-soprana Natalia Godovaniuc, tenorul Florin Ormenişan şi basul Dan Popescu. Îşi va da concursul şi Corul filarmonicii, dirijor Zsolt Laszloffy. Albert Todor, managerul filarmonicii, a menţionat că că noile colaborări se suprapun şi cu proiectul instituţiei de a invita tineri consacraţi pentru a fi mai bine cunoscuţi în ţară.

Cine sunt soliştii?

Soprana Mirella Bunoaica, născută în 1985 în oraşul Slobozia, este absolventă a Univesităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia Canto la clasa profesoarei Maria Slătinaru-Nistor şi masterat cu profesoara Horiana Brănişteanu la renumita Universitate de Muzică Mozarteum din Salzburg. În prezent, oferă concerte şi spectacole pretutindeni în lume, iar din 2013 a primit un contract de colaborare cu Opera din Stuttgart.

Mezzo-soprana Natalia Godovaniuc, născută în Republica Moldova, oraşul Bălţi, în 1988, este tânără absolventă, din 2011, a UNMB, Facultatea de Interpretare Muzicală Canto. În repertoriul mezzo-sopranei figurează rolurile: Popovei „The Bear”, William Walton; Dorotheé „Cendrillon”, J. Massenet; Cherubino „Le nozze di Figaro”; Dorabella „Così fan tutte”, Mozart.

Tenorul Florin Ormenişan este solist al Wiener Staatsopera şi al Operei Naţionale Române din Bucureşti. După absolvirea universităţii, secţia canto, a realizat masteratul în interpretare la Indiana University din Bloomington. De-a lungul studiilor l-au îndrumat profesori-artişti, precum Ionel Voineag, Corneliu Fanateanu, Virginia Zeani, Neil Shicoff, Andreas Poulimenos şi Cecilia Mizrahi. A realizat masterclass-uri cu Virginia Zeani (Iowa), Mariana Nicolesco (România) şi Carol Vaness (Indiana). Repertoriul său cuprinde o serie de importante roluri din opere celebre de Mozart, Rossini, Donizetti, Bellini, Verdi, Bizet, Massenet, R. Strauss.

Basul Dan Popescu, prim-solist al Operei din Braşov din anul 2001, s-a născut în 1979 la Constanţa şi a absolvit (în 2003) Universitatea de muzică din Bucureşti, secţia canto, la clasa Ionel Voineag şi clasa de operă a Cristinei Cottescu şi Hero Lupescu. Abordează un vast repertoriu în variate genuri muzicale şi perioade stilistice: o serie de importante roluri din opere celebre de Gounod, Donizetti, Offenbach, Rossini, Mozart, Bellini, Puccini, Verdi, Bizet; capodoperele literaturii genului vocal-simfonic de la Bach la Stravinsky; operetă şi musical; lieduri de la clasici până la autori contemporani

Cele mai citite

Banca Centrală Europeană va intensifica măsurile contra creditorilor care întârzie remedierea deficiențelor

Banca Centrală Europeană (BCE) intenționează să adopte măsuri mai ferme împotriva băncilor care se ocupă lent de remedierea deficiențelor semnalate de autoritățile de reglementare. Potrivit...

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...

Elon Musk lansează aplicația Grok: funcții avansate de chatbot, generare de imagini și informații în timp real

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk a început testarea unei aplicații mobile dedicate chatbot-ului Grok, destinată să ofere utilizatorilor o gamă largă...
Ultima oră
Pe aceeași temă