Ocna Mureş se află pe o lentilă subţire de sare, erodată continuu de un lac subteran, care înghite periodic bucăţi din oraş.
Sarea a fost o bine-cuvântare şi a devenit un blestem pentru Ocna Mureş. Oraşul cu 16.000 de locuitori din inima Ardealului este înghiţit, bucată cu bucată, de un lac subteran care „roade„ con-tinuu lentila de sare aflată sub pământ, care, odinioară, adusese o bogăţie de invidiat aces-tei localităţi. Geologii spun că prăbuşirile vor continua.
O dată la câteva decenii, faţa oraşului Ocna Mureş se schimbă. Clădiri sau chiar străzi întregi dispar, iar în locul lor apar ochiuri de apă tulbure. Ultima prăbuşire a avut loc chiar de Crăciun. Un depozit comercial, un supermarket şi o casă au fost înghiţite de lacul subteran. De asemenea, un service auto, o casă parohială şi sediul Administraţiei Financiare au devenit de neutilizat, din cauza crăpăturilor apărute în pereţi. O stradă din centrul oraşului a devenit de nefolosit, din cauza crăpăturilor apărute în şosea. De câteva zile, poliţiştii şi jandarmii păzesc zona non-stop. Ei îi avertizează pe trecătorii de pe strada principală a oraşului să circule doar pe trotuarul aflat peste drum de craterul adânc de 16 metri, care a apărut în centrul localităţii. „Pagubele produse se ridică la 176 miliarde de lei vechi. 67 de miliarde de lei va costa doar umplerea craterului. Avem nevoie de 5.000 de camioane de câte 20 de metri cubi fiecare, pline cu pământ”, spune primarul Augustin Drăguţ.
Deocamdată, nimeni nu ştie de unde vor veni aceşti bani, dacă vor veni. Din cauza proastei conduceri, uzina de prelucrare a sării din Ocna Mureş mai are doar câteva zeci de angajaţi, în condiţiile în care era principalul agent economic din localitate. De asemenea, fostele băi sărate au devenit o ruină. „În copilărie, casele bunicilor sau a părinţilor mei era plină de musafiri. Veneau toate rudele şi prietenii lor la băile de aici. Copii mergeau la ştrand toată vara. Acum, nimic. De ani de zile băile nu mai funcţionează, ştrandul e închis. Vara, copiii merg pe malul Mureşului la scăldat sau la pescuit. Mureşul are, şi el, blestemul lui, cum spunem noi, şi în fiecare an îşi ia tributul. Nu prea mai ai ce face în oraş. Cei care am avut un loc de muncă acum ne rugăm să se întâmple ceva bun. Nu ştiu ce se va întâmpla cu oraşul asta. Fără investiţii, nu sunt locuri de muncă. Mai toţi sunt aici şomeri sau pensionari. Tinerii au plecat de aici. Au vrut să facă studii şi apoi şi-au găsit locuri de muncă în alte oraşe, sau au plecat din ţară. Ce să faci aici? După dezastrul asta lucrurile vor merge şi mai prost. Nu va avea nimeni încredere să investească într-un oraş care poate să dispară mâine de pe hartă. La vârsta mea e greu să începi totul de la zero în altă parte”, povesteşte Maria.
La rândul său, interesul turiştilor pare să fi dispărut o dată cu cele două străzi din centrul oraşului, care au fost înghiţite de lacul subteran. O vreme, băile sărate au continuat să funcţioneze, apoi, după căderea comunismului şi privatizarea lor, acestea au devenit o amintire. „Eram în armată, la cutremurul din 1977, când am aflat că s-a surpat mina. Părinţii mei locuiau în apropiere şi mi-am imaginat casa înghiţită de gura de pământ. Pe locul lacului de apă era cândva centrul oraşului. A dispărut farmacia oraşului, case şi bu-nuri. Lumea povesteşte că tot oraşul stă pe galeriile vechii mine, până la blocurile de sub dealul Banţa. Acest lac arti-ficial s-a format printr-o deviere a râului Mureş, iar apa a umplut galeriile cu apă. Pericolul există. Părinţii mei au grădina pe malul „lacului”. An de an grădina e inundată până la jumătate, iar apa din fântână nu e bună de nimic.Nu a fost bună decând s-a surpat zona şi au inundat galeriile de sare.Nici în ziua de azi nu se ştie cât sunt de adânci. Cei care au casele chiar pe marginea apei ştiu ce înseamnă asta. Au fost ani când curţile au fost inundate şi apa a ieşit până în drum.
Canalizarea nu a mai fost reparată nici nu ştiu de când. Nici o administraţie nu a făcut ceva pentru oamenii de aici. Au vândut interprinderile, băile şi ce a mai fost pe aici. Pe locul supermarketului a existat în anii 1970 un Hotel mic şi restaurant. Era cel mai luxos restaurant din oraş. Se numea „Restaurant numărul 1″. Al doilea era peste drum de vechea autogară. În tinereţea mea oraşul era viu, toată lumea avea ce face, de la muncă la distracţie. Acum…nimic”, spune Gheorghe, un localnic. Practic, acum, centrul oraşului este reprezentat de lacul tulbure, care iese la suprafaţă în câteva ochiuri de apă, căruia localnicii îi spun „La gropi”. „Pe gropi, cum le zicem noi (lacurile din centrul oraşului-n.red) au fost două străzi cu case care ieşeau la «târgul de fân» lângă şcoală. Ăsta era centrul oraşului, cu farmacie, frizerie, sediul miliţiei cum îi spunea atunci, prefectura, fotograful şi moara oraşului. Sigur, erau mai multe, dar nu-mi amintesc. Or rămas doar bucăţi din vechile grădini. Necazul e că în gropi a intrat apă vara asta de la inundaţii. Ne-o intrat apa în case şi au venit pompieri de la Târgu-Mureş, Alba, de peste tot au venit să ne ajute.Oamenii zic acum că apa nu mai e aşa sărată„, spune Iliana, o localnică ce deplânge decăderea oraşului.
Glorie apusă
La Ocna Mureş, exploatarea sării datează de 2000 de ani, de pe vremea romanilor. În Evul Mediu, bulgării de sare de la Ocna Mureş erau transportaţi pe râul Mureş, în aval, până în Ungaria, iar de aici, ei ajungeau să aprovizioneze curţile regale din Budapesta şi din Praga. La sfârşitul secolului al XIX-lea, la Ocna Mureş a apărut o uzină care producea sodă. Ea a fost ridicată de baronii din familia Solvay. Pe acea vreme, oraşul era unul dintre cele mai bogate din Europa, pentru că un simplu muncitor de la uzină primea un salariu de 2.500 de dolari, echivalentul actual al sumei de 7.500 de euro. Prosperitatea oraşului a apus după instalarea comunismului şi după naţionalizarea fabricii. Acum 40 de ani, galeriile subterane de sare au fost inundate de apă. În locul străzilor dispărute, se află acum un lac cu apă tulbure, în care se mai înalţă doar scheletele sondelor metalice care odinioară extrăgeau sarea.
