-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialOfiter de marina cercetat pentru luare de mita

Ofiter de marina cercetat pentru luare de mita

Un ofiter din cadrul Marinei Militare este cercetat de procurorii Departamentului National Anticoruptie pentru trafic de influenta si luare de mita. Mizand pe o potrivire de nume el a promis unui barbat ca ii poate aranja angajarea in cadrul Politiei de Frontiera.
In urma unei actiuni de supraveghere, lucratorii Directiei Generale Anticoruptie au reusit sa prinda in flagrant un ofiter de marina in timp ce primea mita doua mii de euro. Actiunea a fost pusa la cale dupa ce oamenii legii au fost sesizati de un barbat despre faptul ca un ofiter i-a cerut trei mii de euro ca sa il ajute sa se angajeze ca agent in cadrul Politiei de Frontiera Constanta. Victima le-a povestit anchetatorilor ca a inceput sa aiba unele suspiciuni dupa ce militarul, respectiv Ionut Ologu, invocand diverse motive, a amanat intalnirea cu „unchiul”, cel care trebuia sa aiba grija de dosarul acestuia. Dupa cateva intalniri in care ofiterul de la marina a facut tot posibilul ca sa il convinga ca miile de euro sunt cea mai buna investitie si ca nu are de ce sa isi faca griji, anchetatorii au pregatit flagrantul. Astfel, Ionut Ologu a fost retinut de lucratorii DGA si procurorii Departamentului National Anticoruptie in momentul in care primea doua mii de euro.

Ancheta la Politia de Frontiera

Avand in vedere ca suspectul sustinea faptul ca are rude in cadrul Directiei Politiei de Frontiera Constanta, prin intermediul careia urma sa se deruleze afacerea, inspectorii DGA au demarat mai multe verificari in cadrul institutiei. Verificarile au scos la iveala faptul ca ofiterul miza doar pe o potrivire de nume. Astfel, primii pasi ai anchetei au dus la comisarul Misu Ologu, de la Serviciul Management Resurse Umane. Ancheta insa s-a oprit aici avand in vedere ca, in urma celor verificate, s-a stabilit ca este numai o potrivire de nume si ca ofiterul de marina nu era ruda a comisarului Misu Ologu. Mai mult de atat, intre cei doi nu a existat nici macar un contact. Procurorii Departamentului National Anticoruptie Constanta si ofiterii Directiei Generale Anticoruptie i-au intocmit marinarului dosar de urmarire penala sub aspectul comiterii infractiunilor de trafic de influenta si luare de mita. Pentru competenta solutionare acesta a fost declinat in favoarea Departamentului National Anticoruptie Bucuresti, Sectia Militara. Reprezentantii Politiei de Frontiera Constanta sustin ca in momentul de fata nu se pregateste nici o campanie de recrutare de agenti din sursa externa.

Cele mai citite

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...

Ambasadorul Rusiei la București, găsit în stare de inconștiență

Diplomatul, în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca, din...

Piața mondială a petrolului, bine aprovizionată în 2025, conform AIE

Cererea de petrol este prognozată să crească ușor mai mult, decât se estimase, în special pentru măsurile economice recente, adoptate în Asia Agenția Internațională pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă