3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialNati Ariton: „Mi-e milă de Mircia Giurgiu"

Nati Ariton: „Mi-e milă de Mircia Giurgiu”

Liderul cu cazier penal al BNS Cluj i-a răspuns în termeni duri deputatului clujean şi l-a informat că nu îşi dă demisia decât dacă i-o cer membrii filialei.

 

Preşedintele filialei clujene al Blocului Naţional Sindical (BNS), fostul puşcăriaş Nati Ariton, a ţinut să se apere, pe un ton destul de vehement, în faţa acuzelor lansate de către colegul său din confederaţie, deputatul Mircia Giurgiu. Ariton a fost deranjat de dezvăluirile făcute, miercuri, de către parlamentarul clujean, care a prezentat presei un document prin care liderul BNS a fost condamnat la închisoare în urmă cu aproape 30 de ani. Sindicalistul clujean a recunoscut problemele prin care a trecut în 1984, însă nu înţelege de ce Giurgiu a ţinut să facă public aceste lucruri.

„Într-adevăr, am avut un incident în perioada aceea, de care nu sunt mândru, dar pe care mi-l asum. După acel episod neplăcut, în care am fost fraierit, am suferit şi eu şi familia mea şi am plătit sub toate formele. Am fost amnistiat, nu graţiat, mi s-a şters acea pată, chiar dacă o duc cu mine. Mi-am făcut reabilitarea politică şi am toate drepturile să continui cu toate activităţile politice. Nu m-au tras la răspundere nici măcar cei 3.600 de oameni de la mine din firmă, deşi poate că ei erau îndreptăţiţi, iar şi în ziua de azi tot acolo sunt. Nu înţeleg de ce Mircia Giurgiu a reînnoit acum acel episod din trecut, nu ştiu care e câştigul lui. Noi l-am propus pe el să meargă ca deputat acum câţiva ani, noi l-am făcut om, pentru că acum ar fi fost un tipograf şomer. El se dă mare sindicalist, băiat de treabă, dar de fapt îşi vede doar interesul personal”, şi-a început apărarea Nati Ariton. Liderul BNS nu s-a mulţumit doar să răspundă declaraţiilor lui Giurgiu, ci a mers şi mai departe şi l-a acuzat pe actualul deputat că este interesat doar de alegerile parlamentare.

„Giurgiu nu înţelege cum se face un proiect european”

Ariton a ţinut să clarifice şi insinuările acestuia, cum că ar câştiga sume destul de mari din cele două proiecte europene pe care le coordonează. „Când Giurgiu a prezentat acel document, mi-a fost ciudă, într-adevăr, însă acum mi-e milă de Mircea şi de nivelul la care a coborât. El a mâncat o hrană sindicală la noi, dar, cum se zice <<creşti şarpele la sân şi el te muşcă>>. El zice că eu iau bani mulţi din proiectele europene, că sunt proiecte de sute de mii şi milioane de euro, însă iau doar 2.300 de lei pe proiectul de la Bucureşti şi 3.000 de lei pe celălalt, e un lucru firesc dacă tot muncim. Sunt coordonator regional la aceste proiecte, 423 de sindicalişti au beneficiat de pregătire, de bursă, cu ce am greşit eu că m-am luptat cu Bucureştiul să aduc aceste proiecte aici? Sunt mândru că am reuşit să fac ceva, însă Giurgiu nu înţelege cum se face un proiect european, e doar un tipograf cu agricultura făcută. Teama lui acum e unde îşi pune desagii politici la toamnă, pentru că a luat pulsul şi a văzut că nu mai are şanse. Acum vine cu această măgărie şi îmi cere demisia, dar nu o să-mi dau demisia pentru că îmi cere el, doar dacă îmi cere filiala”, a mai spus Ariton.

A delapidat 68.000 de lei

Liderul BNS Cluj a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru delapidare, precum şi la trei ani de interzicere a unor drepturi. El a delapidat suma de 68.000 de lei din fondurile Asociaţiei de Locatari de pe strada Mogoşoaia, număr 4. În acea vreme, suma reprezenta aproximativ valoarea unui autoturism Dacia 1310. Colegii din BNS ai lui Nati Ariton spun că nu ştiau de pata din cazierul ai actualului lider sindical.

 

Cele mai citite

Eurostat: România are cel mai redus nivel al angajaților part-time din UE

În România, structura angajării part-time prezintă particularități unice în raport cu celelalte state membre Potrivit Eurostat, ponderea angajaților part-time din Uniunea Europeană a crescut ușor...

PROPANUL: Revoluție în domeniul pompelor de căldură

Aflați toate avantajele unui mediu de lucru natural care produce apă caldă într-un mod ecologic. Cu câțiva ani în urmă, puțini ar fi prezis...

Ucraina transformă economia, pentru a crește producția și a atrage conaționalii înapoi în țară

Guvernul Ucrainei vizează o schimbare majoră a economiei naționale, axată pe producția de bunuri cu valoare adăugată mare Guvernul ucrainean vrea și reducerea dependenței...
Ultima oră
Pe aceeași temă