5.2 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialMoldovenii se pregătesc să invadeze litoralul românesc

Moldovenii se pregătesc să invadeze litoralul românesc

Zeci de agenţii de turism din Republica Moldova sunt zilele acestea pe litoralul românesc, în cel mai mare infotrip organizat în România.

 

Pe litoralul românesc a început cel mai mare infotrip organizat vreodată în România. Aproape 600 de agenţii de turism, membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, dar şi din Moldova, şi mai mulţi jurnalişti sunt prezenţi aici. „De mâine (n.r. – astăzi) sosesc autocarele marilor tour-operatori pe litoralul românesc. Acţiunea începe din sud, continuă spre mijlocul săptămânii cu Eforie şi Techirghiol, urmând ca spre finalul săptămânii să ajungem la Năvodari, iar sâmbătă vom lansa primul hotel family club premium all-inclusive din România”, a declarat ieri Corina Martin, preşedintele ANAT România. În tot acest timp agenţii de turism vor vizita hoteluri, locaţii de cazare, restaurante, diferite atracţii turistice. „Vom organiza tururi locale, aveam o croazieră pe mare pentru sâmbătă. Dacă vremea nu permite vom merge la delfinariu, acvariu, muzee.  În fiecare seară avem seri festive, folclor dobrogean, degustări de vinuri, seri festive în celelalte staţiuni. Prezentăm tot potenţialul turistic pe care litoralul şi Delta îl oferă”, a mai spus Corina Martin.

Nu există promovare

Sevastian Botnari, preşedintele ANAT Moldova, a precizat că Republica Moldova nu poate promova litoralul românesc pentru că lipseşte biroul de promovare turistică care a fost până în 2009, la Chişinău. „Lipseşte un acord între guvernul României şi cel al Republicii Moldova de colaborare în domeniul turismului. Nu există colaborare între tour-operatorii din Republica Moldova şi cei din România”, a spus acesta. Acesta a subliniat că a semnat un acord de colaborare cu ANAT România în decembrie 2011. Prin acest infotrip se doreşte ca România să devină acea destinaţie care a fost până în 2000. El a mai spus că problemele apărute între timp au dus la înlăturarea acelei destinaţii şi promovarea altora, cum ar fi Turcia, Bulgaria şi Grecia. 

Circa 70.000 de turişti

„Potenţialul Republicii Moldova de a furniza turişti nu este unul mare, dar este unul consistent şi permanent. Vorbim de peste 70.000 de turişti care merg în Turcia, care cheltuie în medie de persoană 1.000 de euro. Sejururile sunt, unele, scumpe pentru piaţa din Republica Moldova. Turiştii din Republica Moldova care merg  în Turcia şi Bulgaria aleg unităţi de cazare de 4-5 stele, mai puţin de trei stele. Sunt turişti care dispun de bani şi ar putea veni şi în România”. Sevastian Botnari, preşedintele ANAT Moldova.

Cele mai citite

Carne de vită cu probleme. Brazilia suspendă exporturile

Brazilia a anunțat suspendarea exporturilor de carne de vită către Uniunea Europeană (UE), ca urmare a unui audit european care a descoperit nereguli majore...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Medvedev avertizează: „Livrarea rachetelor Taurus poate aduce războiul în faza cea mai periculoasă”

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că posibila furnizare de rachete germane Taurus către Ucraina de către aliaţii occidentali nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă