UPDATE La ora transmiterii ştirii, în centrul Târgu-Mureşului erau 100 de persoane. Însă, în cele din urmă, ieri seară, în centrul oraşului s-au adunat în cele din urmă 4.500 de persoane, care au participat şi la un marş până la Spitalul Judeţean. Oamenii şi-au manifestat în acest fel solidaritatea cu dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD.
Aproximativ 100 de persoane au participat la un protest organizat în centrul Clujului, în Piaţa Unirii. Oamenii spun că doresc să îşi manifeste în acest fel sprijinul faţă de SMURD şi faţă de medicul Raed Arafat, care a demisionat recent din postul de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii, în urma unei dispute televizate cu preşedintele României, Traian Băsescu, pe tema noi legi a sănătăţii, aflată deocamdată în dezbatere publică.
Ce spun liderii Opoziţiei
La acest protest au participat o serie de organizaţii neguvernamentale, precum Consiliul Judeţean al Elevilor. Însă participă, de asemenea, şi o serie de parlamentari ori de lideri politici ai USL, printre care deputatul PNL Horia Uioreanu, senatorul PSD Alexandru Cordoş ori consilierul judeţean PNL Mihai Szeplekan. „Cunosc foarte bine acest serviciu de sănătate, care a deschis recent puncte de lucru în judeţ, în comune precum Mociu. El trebuie păstrat, pentru că SMURD salvează vieţi”, a spus Mihai Szeplekan. „Nu putem compara un om care a creat un sistem, vorbim de doctorul Arafat, care a creat SMURD, cu un om care a distrus un sistem, şi aici vorbim de Traian Băsescu care a distrus flota”, a spus Gabriel Oniga de la PSD.