2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialMeci de salvare la Mediaş

Meci de salvare la Mediaş

Gaz Metan Mediaş va primi, astăzi, vizita ultimului adversar cu nume din Liga I. Elevii pregătiţi de Cristi Pustai vor întâlni pe Rapid Bucureşti, o echipă aflată pe val după venirea pe banca tehnică a lui Ioan Andone. Gazul se află la cinci puncte deasupra liniei retrogradării, iar o victorie cu giuleştenii i-ar asigura în proporţie de 90% un loc în prima ligă şi la anul. Meciul cu Rapid are o însemnătate mare şi pentru Pustai, care a declarat că se va decide asupra viitorului său pe banca ardelenilor după ultima etapă intermediară, care va avea loc astăzi şi mâine. „Cât nu suntem matematic salvaţi de la retrogradare nu pot fi foarte liniştit. E drept că stăm mai bine decât anul trecut pe vremea asta, dar cred că trebuie să ajungem undeva pe la 37-38 de puncte ca să ne salvăm”, a declarat antrenorul Gazului. Partida cu Rapid va începe la ora 18.30. 

 

 

Cele mai citite

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...
Ultima oră
Pe aceeași temă