Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat astăzi, la finalul şedinţei de Consiliu Local, că s-a înţeles cu premierul Victor Ponta în legătură cu subiectul Portul Constanţa. Acesta a afirmat că soluţia agreată este listarea la bursă a 15% dintre acţiunile Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, urmând ca alte 15% să-i revină Consiliului Local Constanţa. „Aceasta este forma agreată cu premierul pentru moment. Totul va fi transparent. Cei de la Ministerul Transporturilor consideră că sunt în continuare jupâni”, a declarat Radu Mazăre. În prezent, Guvernul deţine, prin Ministerul Transporturilor, 60% din acţiunile CNAPMC, restul fiind împărţite în mod egal, câte 20%, între Fondul Proprietatea şi Consiliul Local Constanţa.
Acordul la care s-a ajuns pare un compromis. Radu Mazăre spunea, în toamna anului trecut, că vrea cele 60% din acţiuni deţinute de stat şi spune că are chiar acordul premierului Victor Ponta în acest sens. „Este un acord discutat între mine şi premier alaltăieri (n.r. – luni), printre altele am discutat şi acest lucru şi acordul există”, spunea edilul. Acesta spune că legea va fi depusă în Parlament, dar că nu există timpul necesar ca ea să fie şi votată până la alegeri. Motivul: banii la buget. „Ar însemna anual un ajutor pentru Primăria municipiului Constanţa aşa, la o primă estimare foarte sumară, de vreo trei milioane şi ceva de euro, ceea ce înseamnă ceva pentru constănţeni, un lucru foarte mare. […] Din tot ceea ce va face profit Portul Constanţa, o parte va rămâne pentru dezvoltare şi pentru investiţii, iar restul se va împărţi către autorităţile locale, ca atare veniturile nu vor mai pleca la Bucureşti, ci vor veni în bugetele noastre locale, de aici urmând să susţinem gigacaloria, construcţii etc.”
Pro şi contra
„De principiu, toate porturile mari din Europa, începând cu Rotterdamul, Hamburgul mi se pare că este la fel, au primăria ca acţionar, aşa încât principiul e foarte corect. Când şi cum vom face transferul o să discutăm”, a spus premierul, în trecut, referitor la această problemă. Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu a spus că ar fi „cea mai mare greşeală” ca premierul Ponta să accepte ca municipalitatea să devină acţionar majoritar la administraţia portului, aşa cum vrea primarul Mazăre, având în vedere importanţa proiectelor energetice şi militare care presupun tranzitul prin acest port. „Deci lucrurile ar fi atât de riscante, încât în locul lui Victor Ponta nici nu aş discuta-o, pur şi simplu aş expedia problema cu tot cu cel care vine cu problema”, a mai afirmat Băsescu.