Biroul Electoral Central a decis reluarea alegerilor pentru primarul Mangaliei, dar şi pentru Consiliul Local Municipal. Soluţia a fost luată după ce judecătorii au analizat contestaţiile depuse de PSD, PNL şi independentul Cristian Radu, toţi reclamând fraudarea votului, fie prin neconcordanţe între listele de alegători şi cei ce s-au prezentat la vot, fie prin prelungirea votului în unele secţii. Unul dintre principalii candidaţi la fotoliul de primar, chiar edilul în funcţie, Claudiu Tusac, a anunţat însă, vineri, că se retrage din cursă. „Nu voi candida mai departe pentru funcţia de primar al municipiului Mangalia. Important acum este ca în Mangalia să realizăm USL, pentru a alunga din oraş cancerul portocaliu”, a spus el, într-o conferinţă de presă.
Sfatul lui Mazăre
Retragerea nu pare o surpriză din două motive. Primul este că Tusac s-a clasat abia pe locul al treilea la scrutinul de pe 10 iunie, fiind depăşit de Zanfir Iorguş şi de Cristian Radu, în această ordine. Al doilea motiv vine de la preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, care a avut două declaraţii explicite despre rezultatele şi candidatura lui Claudiu Tusac. „Cred că domnul Tusac ar trebui să facă un pas înapoi şi ar trebui să fie o luptă dusă între locul… impropriu spus locuri, fiindcă dacă ele au fost fraudate e mai greu de definit care a fost pe locul 1 sau 2 sau 3. Dar, în opinia mea, ar trebui ca domnul Tusac să se retragă şi să joace candidatura cei care sunt pe locul 1 şi pe locul 2. Cred că nu este bine pentru Mangalia să câştige Iorguş, cred că e bine să încerce o altă variantă”, a spus Mazăre, cu puţin timp înainte de retragerea lui Tusac.
Conducerea USL nu a primit bine victoria lui Iorguş, care a câştigat, sub umbrela PDL, una dintre cele mai importante primării din judeţ. Cu Tusac retras din cursă şi cu un sprijin făţiş pentru Cristian Radu, şansele lui Iorguş de a câştiga sunt mult diminuate. Aceasta este, de fapt, miza retragerii lui Tusac din cursă.
Alegerile pentru CJ nu se reiau
BEC nu a cerut reluarea alegerilor şi pentru Consiliul Judeţean Constanţa. Dumitru Bădrăgan, avocat, spune că soluţia aceasta este explicabilă prin faptul că diferenţele pentru CJ au fost mari, iar o eventuală fraudare nu ar fi putut influenţa rezultatul. Nu la fel stau lucrurile şi pentru primar, de exemplu, unde diferenţa dintre primii doi clasaţi e mai mică de 400 de voturi.
Reacţia PDL
Preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru, a reacţionat ieri la acest caz printr-un comunicat de presă. „În aceste zile, la Mangalia, valorile democraţiei cu care defila USL, au rămas doar de domeniul trecutului. Dorinţa USL de a pune monopol pe România, atât administrativ, cât şi politic şi economic, ne aduce aminte de vremea baronilor PSD. Cu alte cuvinte, în anul 2012, USL se întoarce cu faţa către dictatura «baronilor locali»”, a spus acesta. El a mai cerut public membrilor BEC să explice care au fost motivele pentru care nu s-a admis solicitarea PDL de reluare a alegerilor la Negru Vodă şi Cogealac, localităţi câştigate de USL”, se mai arată în comunicat.
Diferenţe mici
În urma alegerilor din 10 iunie, Primăria Mangalia a fost câştigată de către candidatul PDL Zanfir Iorguş. El a obţinut 31,92 la sută din voturi, fiind urmat de Cristian Radu, candidat independent, dar susţinut de PNL, cu 29,94 la sută, şi de Mihai Claudiu Tusac, cu 26,11 la sută. Iorguş a mai fost primar al Mangaliei timp de 12 ani, între 1996 şi 2008. Cristian Radu a fost şef al Gărzii Financiare Constanţa în ultimii aproximativ şapte ani. S-a suspendat din funcţie pentru şase luni pentru a candida la Mangalia.