Scriitorul clujean Teodor Tanco, octogenar de acum, a avut curajul sa efectueze, in 2005, o calatorie la rude si prieteni stabiliti in Canada, iar la intoarcere a conceput si publicat un jurnal fascinant intitulat „Vara canadiana”. Zic „fascinant”, deoarece autorul, un impatimit al scrisului, desi dorea mult sa vada „Tara artarilor” , prins mereu de cartile la care lucra, a tot amanat plecarea pana s-au cumulat aproape… 15 ani, jurnalul lui retinand in amanunt „cauzele”.Iata una din numeroasele insemnari premergatoare calatoriei, semnificativa pentru ceea ce afirmam: „In insomniile pana in zorii acestei zile la multe gandesc, dar mai ales asupra unui volum IV, cu care sa se incheie ciclul „Fana” (din care mai fac parte pana acum „Prea tineri pentru amintiri” si „Studenta”). In aceste conditii e cazul sa nu calatoresc anul acesta in Canada. Sa stau pe scaunul meu in biblioteca si sa lucrez inclusiv la dictionarul literar (al judetului Bistrita-Nasaud, pentru care din anul 1970 tot adun maruntisuri si nume uitate si altele nestiute”.
In sfarsit, dupa multe peripetii cu viza si cozile de la consulat, victima a birocratiei greu de infrant in Romania, scriitorul a plecat spre Canada in 18 iulie 2005 cu o cursa Tarom Cluj-Napoca – Sibiu Ð Viena, a intrat fara sa stie si fara viza in Spatiul Schengen, producand o incurcatura care era gata sa-i anuleze vizita. Autorul descrie amanuntit incidentul, desigur cu umorul care-l caracterizeaza.
In ceea ce priveste vizita propriu-zisa, scriitorul este profund impresionat de civilizatia si frumsetea oraselor pe care le-a strabatut, mai ales a orasului Montereal, de gradul inalt de civilizatie. „De doua ori am trecut peste bratul Riviere des Praires (ce curge din lacurile Deux Montagnes si Sainte Marthe) si de pe pod i-am vazut albastrimea imaculata. Nici urma de poluare. M-a emotionat…”, scrie autorul.
Desigur, Teodor Tanco a intalnit pe meleagurile straine numerosi romani, multi dintre ei s-au realizat, mai ales tinerii, iar altii traiesc din ajutorul social acordat de stat. Scriitorul nu a trecut cu vederea nici noutatile societatii de consum, vizibile chiar intr-o tara civilizata precum Canada… „Ne deplasam spre capatul strazii care duce spre fluviu si renumitul pod Jaques Cartier. Treptat, apar paradoxurile citadine, de la un loc, pe jos sunt hartii si cutii, cu lumea aiuria imbracata, dar mai mult dezbracata. Io-s nedumerit de ceea ce constat. (…) Pe trotuare si chiar pe caldaram, majoritatea sunt tineri si tinere, destui handicapati stand cu mana intinsa.(…) Iar tinerele femei, acostand barbatii, isi ofereau marfa lor – trupul…”.
Intregul jurnal este extrem de dens in fapte si observatii, ilustrand realitati mai putin cunoscute de cei care nu au reusit (inca) sa traverseze Oceanul. De unde si lectura reconfortanta a lucrarii.
