4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialLotul UMF, în libertate

Lotul UMF, în libertate

Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au admis recursurile formulate de cei trei arestati in „Dosarul fraudei cu fonduri europene” de la UMF. Adrian Ciureanu, Daniela Drugus si Corvin Pughin au fost lasati liberi, insa magistratii le-au impus sa nu paraseasca tara. „Sint multumit de aceasta hotarire”, a spus aseara unul dintre avocatii celor trei. „Nu comentam”, a fost replica reprezentantilor DNA Iasi. „Consider ca magistratii din cadrul Inaltei Curti au analizat foarte bine dosarul si au inteles ca cei trei nu reprezinta nici un fel de pericol public”, a declarat rectorul UMF.

Lovitura de teatru in cazul „Lotului UMF”: aseara, in jurul orei 17.30, cei trei arestati preventiv in acest dosar au fost pusi in libertate. „Instanta a admis astazi recursurile formulate de catre Adrian Ciureanu, Daniela Drugus si Corvin Pughin, a casat sentinta emisa de catre Curtea de Apel Iasi si a inlocuit masura arestarii preventive cu obligatia de a nu parasi tara in urmatoarele 30 de zile”, a declarat ieri-seara Sebastian Bodeanu, responsabil din cadrul Biroului de Relatii Publice al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Unul dintre avocatii celor trei acuzati s-a aratat foarte multumit de hotarirea judecatorilor bucuresteni. „Sint multumit de aceasta hotarire. Clientii nostri au fost audiati timp de patru ore si mi-am dat seama, dupa intrebarile adresate de catre judecatori, ca acestia au analizat cu foarte mare atentie dosarul. Consider ca de aici a aparut si diferenta intre decizia luata de Curtea de Apel Iasi, aceea a arestarii preventive, si cea luata astazi de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Deocamdata, dosarul a fost pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitei si procurorii anticoruptie, din cite stiu, nu au mai facut vreun act sau vreo chemare, insa vom vedea ce va fi de acum incolo. Speram doar sa putem lupta cu aceleasi arme ca si anchetatorii”, a sustinut avocatul Liviu Bran, cel care il reprezinta in instanta pe Adrian Ciureanu. Mai bucuros decit Liviu Bran a fost chiar rectorul UMF, prof.dr. Vasile Astarastoae.

La auzul vestii, rectorului UMF nu i-a venit sa-si creada urechilor. „Nu imi vine sa cred ce veste buna puteti sa-mi dati! Sinteti sigur ca aceasta este solutia? Eu nu pot sa comentez deciziile instantelor de judecata. Consider insa ca magistratii din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie au analizat foarte bine dosarul si au inteles ca cei trei nu reprezinta nici un fel de pericol public si ca pot fi cercetati in stare de libertate, ca isi pot apara imaginea din starea de libertate. Sint convins ca judecatorii de la Inalta Curte au studiat cu deosebita atentie cazul si au inteles ca nu poate fi vorba acolo decit despre implementarea corecta a unui program de succes”, a precizat aseara prof.dr. Vasile Astarastoae. In schimb, reprezentantii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Iasi au fost rezervati in afirmatii. „Acesta este un caz pe rol, in desfasurare, astfel incit nu pot comenta. De asemenea, nu pot sa comentez in vreun fel deciziile instantelor de judecata”, a sustinut procurorul Luminita Merisescu, purtatorul de cuvint al DNA Iasi.

S-au declarat nevinovati

In urma cu zece zile, Daniela Drugus, directoarea administrativa a UMF Iasi, Adrian Ciureanu, directorul Centrului de Comunicatii din cadrul universitatii, si Corvin Pughin, reprezentantului companiei bucurestene Maguay Impex SRL, au fost arestati preventiv de Curtea de Apel Iasi. In urma cu doua zile, cei trei si-au pledat cauza in fata judecatorilor bucuresteni, sustinindu-si nevinovatia si aratind ca cercetarea lor in stare de libertate nu constituie pericol pentru ordinea publica. Procurorii anticoruptie au formulat o cerere de arestare pe numele celor trei, acuzindu-i ca au initiat si participat la trucarea licitatiei privind implementarea proiectului de e-learning de la UMF, a carui valoare a depasit sase milioane de lei.

Acuzatiile oficiale in cazul celor trei au fost de constituire de grup infractional organizat, abuz in serviciu contra intereselor publice, luare si dare de mita, fals si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata, respectiv complicitate la conflict de interese. In apararea lor, Drugus, Ciureanu si Pughin au mentionat ca proiectul respectiv a fost implementat cu succes. Pe linga cei trei, anchetatorii au invinuit in cadrul dosarului alte 13 persoane si trei societati comerciale. Printre acuzati se afla atit rectorul UMF, Vasile Astarastoae, fiica acestuia, cit si prorectorul universitatii, conf.dr. Dragos Pieptu. In cazul lui Astarastoae, anchetatorii au dispus, de asemenea, ca acesta sa nu paraseasca tara timp de 30 de zile.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă