O circulară a ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea, a stârnit reacţia dură a preşedinţilor de consilii judeţene. Era vorba despre plata arieratelor autorităţilor locale, în valoare de 1,18 miliarde lei. „Este un abuz. Am protestat şi voi protesta în continuare până se va reveni la normalitate”, a declarat imediat după aflarea veştii Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa, dar şi al Uniunii Consiliilor Judeţene din România.
Liviu Voinea a explicat, sâmbătă, că măsura este o condiţie pentru ca negocierile cu FMI să continue.
„Arieratele sunt de 1,18 miliarde şi la nivelul autorităţilor locale, faţă de 840 milioane la sfârşitul lunii decembrie. Mai sunt şi alte plăţi restante care se apropie de termenul de 90 de zile şi care vor deveni arierate şi vor trebui plătite. Noi avem o prevedere foarte clară în acordul cu FMI: nu intrăm în boardul Fondului Monetar Internaţional în iunie dacă nu îndeplinim această condiţie”, a spus Liviu Voinea, citat de Agerpres. Acesta a precizat că statul a decis să împrumute autorităţile locale cu 800 de milioane lei, pe cinci ani, tocmai pentru a plăti arieratele.
CJ Constanţa a aprobat un împrumut pentru plata arieratelor
De altfel, pe 24 februarie, Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat, într-o şedinţă extraordinară, contractarea unui împrumut de la Ministerul Finanţelor, pe cinci ani, în valoare de maximum 18.084.045 lei, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.3/2013 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie. „E vorba de datorii mai vechi de 90 de zile.
Datorii care înseamnă facturi de bunuri, servicii pe care diferiţi prestatori le-au făcut către Consiliul Judeţean sau către ordonatorii secundari sau terţiari de credite aflaţi în subordinea Consiliului Judeţean”, a precizat Nicuşor Constantinescu.
Practic, vorbim despre datorii la facturile de energie, gaz, lumină, apă, întreţinerea drumurilor. Constantinescu a precizat că la acel moment gradul de îndatorare a judeţului este de 12,5%, în condiţiile în care ordonanţa permite un grad de îndatorare până la 70% pentru aceste arierate.
Ponta: „Miniştrii îi numesc eu!”
Prim-ministrul Victor Ponta i-a luat apărarea lui Liviu Voinea. Acesta a precizat că nu se pot face lucrări din bugete care nu există. „Până acum s-au făcut lucrări la şcoli de 500 de milioane de euro fără să existe nici un ban în buget.
Dacă se supără Nicuşor sau nu, este dreptul lui, este ales local, dar vreau să ştim despre ce discutăm”, a spus Ponta. Acesta a mai afirmat că nu are de gând să-l demită pe Liviu Voinea, aşa cum ceruse şeful CJC.
„Domnul Voinea va pleca la fel cum a plecat şi doamna Câmpeanu, atunci când a fost Nicuşor supărat pe ea. Miniştrii îi numesc eu, ca prim-ministru”, a spus Ponta. Acesta a mai afirmat totuşi că îl sprijină pe Nicuşor Constantinescu, dar a aruncat şi o săgeată înmuiată în venin, considerând că acesta a devenit un „erou al PDL”.
„Nicuşor Constantinescu a fost şi este sprijinit de mine, este un preşedinte de CJ bun, nu îmi place că îşi dă cu părerea toată ziua la televizor, îmi place când îmi spune mie ce trebuie să fac şi nu pot să nu constat că acum a devenit un erou al PDL”, a declarat Ponta.