Lansarea candidaţilor USL la Cluj, Marius Nicoară pentru Primărie şi Horia Uioreanu pentru şefia Consiliului Judeţean, a fost presărată cu gafe de toate felurile. La evenimentul organizat în cinema „Florin Piersic” au participat preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi preşedintele PC, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Seria de gafe a fost deschisă, de actorul Dorel Vişan, care a fost invitat de cei de la USL să se adreseze participanţilor la această reuniune. El a început să facă reclamă pe faţă unei… ferme de capre din Feteşti, chiar în timp ce discursul său era transmis în direct de mai multe televiziuni. Apoi, în discursul său, Dorel Vişan i-a amestecat, de-a valma, de Sfântul Ioan Evanghelistul şi pe Lenin.
Ponta, somat să înceapă epurările
După discursul lui Dorel Vişan, a ieşit la rampă Teodor Hosu, unul dintre liderii revoluţionarilor clujeni. Acesta i-a cerut lui Victor Ponta, prin strigăte din sală, să înceapă epurările şi a spus că are o listă pregătită cu persoanele care ar trebuie instalate în fruntea instituţiilor deconcentrate. Victor Ponta i-a spus că a ieşit la Revoluţie pe străzi tocmai pentru a nu mai fi epurări. Iar seria de bâlbe a fost închisă apotetic de ministrul Agriculturii, preşedintele PC, Daniel Constantin, care s-a declarat emoţionat că stă pe aceeaşi scenă cu una dintre marile personalităţi ale teatrului românesc… Dorin Vişan! După aceste gafe, unii dintre activiştii PDL au început să îi ironizeze, pe reţelele de socializare, pe reprezentanţii USL. Ei au scris că „oricine vede statuia lui Mihai Viteazu, iar în fundal cinematograful „Florin Piersic”, cu bannerele USL, îşi dă seama că până şi calul lui Mihai Viteazu stă cu dosul către USL”.