Cu mult inainte de aparitia pe piata a unui brand de apa minerala, locuitorii unui sat din Muntii Zarandului bateau pe jos sau calare zeci de kilometri ca sa ia apa de la Izvorul Minu-nilor. Undeva in apropierea statiunii hunedorene Vata de Jos, in satul Ciungani susura un firicel subtire de apa care iese la lumina dintre bolovani si nu are nici o legatura cu afacerea fratiilor Micula.
Localnicii sunt convinsi ca apa lui este tamaduitoare. Cu mic cu mare, oamenii merg si acum dupa apa la Izvorul Minunilor, isi spun „buna-ziua” intr-un mod special, isi potolesc setea sau se spala cu apa lui, ca sa scape de boli si de pacate.
Satul Ciungani, din comuna Vata de Jos, ramane rupt de lume, nu neaparat din cauza drumului de tara, ci mai degraba din cauza distantei de aproape 40 de kilometri de Brad, cel mai apropiat oras. Acest lucru il ajuta sa-si pastreze povestile si obiceiurile unice. Batranii vorbesc despre izvorul tamaduitor ca despre o adevarata minune a naturii, si toti nu uita sa adauge ca Dumnezeu este stapanul a tot ceea ce se intampla frumos pe Pamant.
„Taraul hal de leac”, cum ii spun batranii, este situat pe o vale, la mai bine de un kilometru de ultima casa a satului de munte. Este destul de usor de gasit, urmand cursul drumului si al paraului care-l insoteste.
Apa care vindeca trupul si curata sufletul
Izvorul iese direct din stanca unui munte impadurit, iar satenii povestesc ca are absolut acelasi debit, indiferent daca perioada anului e ploioasa sau secetoasa. Geologii sustin ca acest fenomen se intampla datorita faptului ca in munte exista un bazin natural subteran in care se acumuleaza apa.
In contact cu rocile calcaroase apa din munte dobandeste calitati curative. Un alt lucru interesant: vara, apa este rece si mai dulce decat cea obisnuita, iar iarna din ea ies aburi, fiind foarte calda. Unii localnici vin si pe vreme geroasa si se spala aici, deoarece izvorul nu ingheata niciodata.
De la caldura emanata de apa, plantele din imediata sa apropiere sunt verzi si iarna si dau impresia ca au parte de viata vesnica. „Cat ar fi de frig, pe zeci de metri in jurul izvorului nu gasesti mai nimic inghetat”, spune Elena Mates, calauza noastra din Ciungani.
Caprele raioase au descoperit „Izvorul Minunilor”
Batranii povestesc ca, in urma cu mai bine de 100 de ani, un barbat din sat a iesit cu caprele sale raioase la pascut in zona izvorului. Doua dintre animale au alunecat sub jetul de apa. Dupa cateva zile, barbatul a observat ca cele doua capre care s-au imbaiat la izvor au scapat de raie. La inceput, nu si-a putut explica cum a fost posibil, mai ales ca celelalte animale din turma erau din ce in ce mai chinuite de boala.
Omul a banuit apoi ca vindecarea ar putea veni de la apa izvorului. A dus apoi toate caprele la izvor si le-a bagat, cu forta, sub siroiul ingust de apa. Si in cazul lor rezultatul a fost acelasi. Apoi, le-a povestit consatenilor. Localnicii nu l-au crezut la inceput, dar au experimentat si ei apa pentru diverse boli si i-au dat dreptate.
O femeie care tocmai isi umple bidoanele cu apa de la „Izvorul Minunilor” povesteste o alta, intamplare reala – sustine ea. „Am avut un baiat care nu mai crestea in inaltime. Mama mea a incercat sa faca in tot chipul sa-l scape pe copilul meu de problema asta. L-o bagat in cuptorul de facut pita si o boscorodit, invartindu-se in jurul cuptorului, o descantat, o facut fel si fel de lucruri, fara sa reuseasca mare lucru. Cand si-o dat sama ca nimic nu-i bine, l-o dus la izvor, l-o spalat si, dupa un an, baiatu' meu s-o facut ficior frumos s-o-nceput sa creasca ca un brad. Asta s-o intamplat la mine in familie, ca sa nu mai spun de ce boli s-or vindecat altii.
Oameni cu raie, cu fel si fel de bube or mers la izvor si dup-aia n-or mai avut absolut nimic”, povesteste femeia de 72 de ani.
Fiica ei, Elena, lucreaza in Brad, vine in satul natal la sfarsit de saptamana si duce acasa apa de la izvor.
Ritualul si semnul de recunostinta
„La taraul de leac sa duc oamenii mai ales de sarbatori, si mai ales la Ispas. Toti sa spala si beau apa sa scape de boli si de pacate. Cand eram io tanara, imi aduc aminte ca meream cu o noapte inainte de Ispas, faceam focuri, stateam si povesteam, si cand era miezul noptii luam apa, ca atunci ziceau batranii ca-i apa cea mai buna pentru leac si pentru scapatul de pacat”, spune Paulina Fratila.
De fiecare data cand merg la izvor, inainte sa se foloseasca de apa lui, sa-tenii rostesc un salut in rime: „Buna ziua, izvor curat/ N-am venit sa ma mandresc/ Am venit sa ma tamaduiesc/ Izvor curat/ Din stanca lasat”. Dupa ce beau apa si se spala, satenii iau apa in sticle pentru cei batrani si bolnavi, care nu pot parcurge distanta destul de mare. Apoi, obligatoriu, lasa un banut in jgeabul sapat de apa in stanca, dar nu pleaca inainte de a multumi intr-un mod la fel de special, asemanator cu salutul: „Ziua-buna, izvor curat/ Multumesc de apa ce mi-ai dat/ Ce m-o curatat de boala si de pacat”.
Izvorul tinut secret de padurar
Apa „izvorului de leac” din Ciungani nu a fost pana acum analizata stiintific, cu toate ca, la o distanta de 20 de kilometri, in Vata de Jos, a aparut in ultima jumatate de veac o adevarata statiune balneo-climaterica, specializata pe tratarea afectiunilor reumatice. Ioan Mates, care este si fierarul satului, a construit un dispozitiv special pentru izvorul de leac, menit sa atraga atentia, prin semnale acustice, asupra locului in care se afla apa miraculoasa.
Pe o bara metalica, barbatul a montat o morisca de apa, legata cu doua brate subtiri la doua clopote, unul destul de mare si celalalt foarte mic. Odata pusa in miscare de caderea apei, morisca balanseaza clopotele, care, astfel, bat in permanenta. Batranul isi tine si acum instalatia speciala in gospodarie. „Nu m-o lasat paduraru' s-o pun acolo. Am vrut sa fac ceva ca sa stie orice vietuitoare si tot omul unde este izvorul de leac, care ne spala de pacate si de boli. Nu inteleg de ce nu am fost lasat. Cine este stapan pe izvoarele Pamantului?”, se intreaba, suparat, Ioan Mates.
