Proaspatul secretar general al Academiei Romane, Ioan Paun Otiman, se lupta din greu sa isi mentina functia de membru al PNL Timis. Fost rector al Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului, el trebuia sa se prezinte, duminica, la Comisia de Onoare si Arbitraj a partidului, la Bucuresti, dar fiind prezent la un botez, a amanat expunerea motivelor pentru care a contestat suspendarea sa pe o perioada de un an.
Cazul a intrat si in atentia comisiei locale de arbitraj, dar decizia de suspendare a fost mentinuta, asa ca Otiman a mers mai departe, la Bucuresti. Faptul ca a ales sa se duca la un eveniment de familie il costa pe academician, care trebuie sa faca o noua contestatie in termen de 15 zile, urmand ca dupa aceea sa se dea un nou termen de judecata. Hotararea a fost luata pe vremea cand presedinte al filialei era actualul prefect Ovidiu Draganescu.