0.2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialIntelegeri secrete intre PC si demisionarii din PRM Cluj

Intelegeri secrete intre PC si demisionarii din PRM Cluj

Conservatorii clujeni se pregatesc sa ii primeasca in partid pe fostii membri ai PRM care au demisionat, zilele trecute, din formatiunea condusa de Corneliu Vadim Tudor. Initial, grupul condus de catre deputatul Petru Calian a primit oferte din partea mai multor formatiuni politice, inclusiv PD, PNL si PSD. Se pare, insa, ca ei au acceptat oferta PC, care doreste sa isi intareasca mesajul nationalist mai ales in contextul in care conducerea acestei formatiuni politice a incheiat deja negocierile de fuziune cu PUNR.
Dupa ce membrii grupului condus de fostul presedinte al PRM Cluj, deputatul Petru Calian, va fi absorbit de PC, acest partid va deveni unul dintre cele mai puternice din administratia locala. Astfel, conservatorii, care nu au intrat dupa alegerile locale nici in Consiliul Judetean si nici in cel Local, vor avea un grup de cinci alesi judeteni si doi locali.
In acest fel, se vor schimba si raporturile de forte dintre formatiunile din coalitia de guvernare, iar reprezentantii PC vor putea sa pretinda mai multe posturi din institutiile descentralizate in schimbul sprijinului pe care il vor acorda fostii consilieri PRM actualelor conduceri ale Primariei si Consiliului Judetean.
Potrivit unor surse din partidul lui Vadim, demisionarilor ar putea sa li se alature si unul dintre consilierii locali independenti, alesi pe listele acestei formatiuni si care a parasit apoi Partidul Romania Mare. Este vorba de Petru Pantea. Eventuala sa intrare in PC ar ridica la trei numarul de alesi de care ar dispune acest partid si ar permite conservatorilor sa isi formeze propriul lor grup politic in CL.
Insa, intrarea grupului Calian in PC ar putea produce si o serie de dislocari. In filiala conservatorilor a intrat deja un grup format din fosti membri ai PRM, condus de fostul deputat Dan Brudascu. Acest grup include sapte consilieri locali si doi viceprimari de comuna. Ei au demisionat din organizatia PRM tocmai din cauza unui conflict cu fostul presedinte al filialei, Petru Calian.
Asa ca membrii grupului condus de Dan Brudascu ar putea reveni in partidul lui Vadim, mai ales ca relatiile dintre Brudascu si secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, au ramas bune. Acesta din urma a fost singurul care s-a impotrivit deciziei luate de liderii partidului de a-l exclude pe Brudascu.
In prezent, organizatia judeteana a PRM este condusa de singurul consilier judetean care a mai ramas in partid, Petru Gus. Conducerea ar urma sa fie completata cu Dan Brudascu, daca el va reveni in cadrul formatiunii politice, cu fostul deputat Ioan Miclea si cu consilierul local Eugen Pop, toti inamici declarati ai lui Calian.
Asa ca in acest moment, PC a ajuns intr-o situatie neinchipuit de buna. Partidul nu a avut niciodata vreun parlamentar la Cluj cu exceptia scurtei perioade in care deputatul Ioan Mihai Nastase, ales pe listele PRM, a activat in PUR inainte de a pleca in PUNR. Acum, filiala conservatorilor va avea doi deputati: Gratiela Iordache si Petru Calian, precum si un secretar de stat, Aurel Netin.
In schimb, PRM Cluj a ajuns in cea mai dramatica situatie din ultimii ani. Din doi deputati nu a mai ramas cu nici unul, dupa ce deputatul Mircia Giurgiu a fost exclus din partid.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă