Instalatia de ecologizare, pusa in functiune de fostul Combinat Siderurgic din Resita, actualul „TMK”, este pradata sistematic de hotii de fier. Statia de epurare a gazelor arse si de colectare a prafului rezultat din procesul de elaborare a otelului, data in functiune anul trecut, a costat societatea peste 8 milioane de euro.
Inainte de punerea in functiune a acestei instalatii, zilnic, in aerul orasului erau deversate peste 15 tone de praf si pulberi, care au ajuns un pericol pentru sanatatea celor aproape 90.000 de locuitori ai orasului si care polua totul pe un perimetru de peste 30 de kilometri. Norul rosu compus din pulberi si gaze arse se putea vedea plutind in fiecare zi deasupra municipiului, fiind vizibil de la o distanta de peste 50 de kilometri.
Directorul general al Grupului „Sinara Handel Romania”, care detine combinatul, Adrian Popescu, a spus ca instalatia se afla intr-un real pericol deoarece hotii de fier au devenit tot mai periculosi in ultima perioada, acestia sustragand din piesele statiei. El a adaugat ca daca Statul Roman nu va lua masurile care se impun pentru a stopa acest flagel, actiunile persoanelor care fura pun sub semnul intrebarii continuarea unor afaceri ale strainilor in Romania, acestia fiind decisi sa plece spre alte tari unde siguranta le este asigurata de stat.