1.8 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialÎn căutarea unei ţări mai "cool"

În căutarea unei ţări mai „cool”

Teatrul Sala Mică invită publicul, astăzi şi mâine, „mady-baby” şi spectacolul de păpuşi „Zián & Kopik”, două dintre cele mai de succes producţii ale Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara. Reprezentaţia „mady-baby” este un one-woman show-ul interactiv – bazat pe textul Gianinei Cărbunariu, interpretat de actriţa Emilia Borbély şi montat de Erzsebet Fülöp.

Spectacolul este unul controversat şi răscolitor despre trei tineri care părăsesc România pentru o ţară mai „cool”. Proveniţi din medii sociale diferite şi cu aspiraţii diferite, îşi părăsesc ţara pentru un tărâm al făgăduinţei – Irlanda. Fără să se caute, întâlnirea lor e totuşi inevitabilă şi decisivă pentru soarta pe care şi-o aleg. Cele trei destine se împletesc, iar Mady devine instrumentul, apoi victima celor doi băieţi. Spectacolul accentuează sentimente şi noţiuni contradictorii: bunătate şi păcat, decădere şi mântuire, egoism şi jertfă. „Mady-baby e un spectacol despre construirea identităţii proprii ca absorbţie a identităţii celuilalt, despre vitalitatea care distruge şi se autodistruge şi despre cum umanitatea poate fi ţintuită la limita cea mai de jos a umanului”, afirmă organizatorii.

Piesă cu „mobilitate”

„Ineditul spectacolului este sporit de plasarea lui într-un microbuz. Plecarea se face din curtea Fabricii de Pensule (str. H. Barbusse nr. 59-61)” spun reprezentanţii Fabricii de Pensule, organizatorii evenimentului. „Mady-baby” a avut ecouri pozitive nu doar în rândul spectatorilor, ci şi al oamenilor de specialitate, iar până acum spectacolul a obţinut Premiul pentru cea mai bună actriţă – la cel de-al XXV-lea Festival de Teatru Piatra Neamţ, 2010, Premiul special al juriului – cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Universitar de la Pécs, Ungaria, 2010, respectiv Marele Premiu şi Trofeul Galei – Gala „Star”, Bacău, 2011. Reprezentaţiile vor avea loc de la orele 16.00 şi de la 18.30, în ambele zile ale evenimentului

Cele mai citite

2024, anul căldurii extreme și al dezastrelor naturale: Cum a afectat încălzirea globală lumea

În 2024, încălzirea globală a generat condiții meteorologice extreme în întreaga lume, de la valuri de căldură insuportabile până la inundații devastatoare și cicloni...

Will Smith, viața și cariera actorului

Will Smith, cunoscut pentru carisma sa și pentru succesul pe care l-a avut în filme de acțiune, a ajuns să fie unul dintre cei...

Semnale din Est: Numărul companiilor listate la bursa din Singapore, la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii

Bursa din Singapore a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de companii listate, ajungând la 617 în octombrie 2024, cel mai scăzut nivel din...
Ultima oră
Pe aceeași temă