2.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialGreve zilnice la Constanţa

Greve zilnice la Constanţa

Angajaţii Primăriei şi Consiliului Judeţean vor întrerupe lucrul timp de două ore, în fiecare zi, până pe 29 octombrie.

Salariaţii Primăriei Constanţa şi ai Consiliului Judeţean (CJ) continuă protestele zilnic, între orele 12.00 – 14.00, până pe 29 octombrie, a declarat lidera sindicatului din primărie, Antuanela Dancu. „Este o acţiune autorizată şi vom picheta sediile PDL, Curţii de Conturi şi Prefecturii. Situaţia este foarte dificilă, cu salariile diminuate, fără logistica necesară. Vrem condiţii umane de muncă şi salarii decente, nu ne interesează aspectul politic”, a afirmat reprezentanta Sindicatului funcţionarilor publici din Primăria Constanţa. Potrivit acesteia, în intervalul orar în care se va protesta, în perioada 20-29 octom­brie, îşi vor desfăşura activitatea doar salariaţii de la Casa Căsătoriilor. Nemulţumiţi, în principal, de salariile mici pe care le primesc sunt şi angajaţii CJ Constanţa, iar în ultimele patru zile lucrătoare aceştia au organizat acţiuni de protest în faţa sediului instituţiei. În timpul acţiunilor revendicative, potrivit reprezentanţilor CJ, sunt asigurate doar anumite servicii, care sunt consi­derate urgenţe. La protest s-au raliat ieri şi angajaţii Serviciului de taxe şi impozite, care nu vor face încasări în intervalul precizat mai sus. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă