Zidurile medievale ale Clujului nu intretin numai atmosfera medievala a orasului, ci depun marturie asupra unor evenimente petrecute in secolele trecute. Europa inceputului de secol XVII a stat sub semnul terorii si al insecuritatii provocate de ofensiva otomana asupra crestinatatii.
Asedierea cetatii Clujului de catre turci, in 1603, a raspandit frica in sanul locuitorilor. Desi fortareata ar fi putut face fata cu succes unui lung asediu, oamenii au ales sa plateasca cu aur pentru linistea lor.
Cetatea de secol XVII
Clujul a fost o cetate puternica in acea vreme, cu o autonomie sporita si cu o orientare prohabsburgica. La 1603, in cetatea medievala stationa o garnizoana imperiala austriaca, sub conducerea generalului George Basta, comandantul armatelor imperiale din Ungaria de Nord. Acesta a desfasurat importante operatiuni militare ale austriecilor pe teritoriul transilvan.
Voievodul Mihai Viteazul a pierit pe Campia Turzii, asasinat din ordinul generalului, in anul 1601. Pentru trei zile, la inceputul secolului XVII, cetatea a devenit centrul confruntarilor dintre Islam si crestinatate.
Asediul de trei zile al Clujului
Armata otomana a planuit asedierea orasului pentru a-l izgoni pe generalul Basta si a-l instala ca principe pe liderul miscarii anti-habsburgice din Transilvania, nobilul secui Mozes Szekely. Hoardele tatarilor, avangarda ostirii otomane, au atacat dinspre dealul Feleacului. Acestea au incendiat asezarile umane aflate in afara zidurilor de sud ale cetatii.
Apoi, ostirea otomana s-a dispus in zona actuala a Cimitirului Central din Cluj-Napoca si a incercat sa patrunda in oras prin Poarta Turzii. Atacurile artileriei otomane nu au reusit sa distruga fortificatiile fortaretei, insa au creat panica in randul locuitorilor.
Otomanii au bombardat si actuala biserica romano-catolica “Sfantul Mihail”, in acea vreme catedrala unitariana. Pe latura sudica a asezamantului pot fi zarite inca ghiulelele otomane, de piatra si fier, incremenite in zidul medieval. Acestea ar fi putut nimeri absolut intamplator in aceasta tinta, insa exista si posibilitatea ca bombardamentul sa se fi concentrat asupra edificiului unitarian.
Istoricul Tudor Salagean sustine ca biserica unitariana indeplinea si o functie simbolica. In primul rand, biserica era un asezamant crestin in fata ofensivei islamice. Apoi, acest loc era si simbolul puterii seculare, deoarece aici avea loc incoronarea principilor Transilvaniei si se intrunea Dieta.
Fortificatii medievale si arme de epoca
La inceputul secolului al XVII-lea, arta militara a cunoscut schimbari importante. Tehnica de lupta medievala a inceput sa fie inlocuita cu una mai mobila si mai supla. Armele de foc au castigat teren in fata celor albe, insa acestea au fost folosite multa vreme in paralel.
La asediul Clujului, din 1603, s-au folosit halebarde, spade, scuturi, precum si pistoale si pusti cu cremene. Artileria a utilizat tunuri mici, usor manevrabile si cu raza de actiune mai mare.
Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca adaposteste cel mai vechi tun de camp pastrat intreg de pe teritoriul Romaniei. Acesta a fost cel mai probabil turnat la Cluj, in 1593, si a fost folosit de asediati la 1603.
Trebuie spus ca cetatea Clujului dispunea de un zid puternic, ale carui vestigii pot fi admirate si astazi, chiar daca pe unele portiuni timpul si vegetatia au pus stapanire. Zidurile sunt expresia sentimentului de insecuritate pe care il traiau locuitorii Evului Mediu, aflati mereu in calea primejdiilor.
La 1603, Clujul mai avea inca o barbacana, fortificatie medievala suplimentara, care avea rol de a ingreuna apropierea inamicului de zidurile cetatii.
Liniste rascumparata cu aur
Clujul secolelor XVI-XVII a fost un oras prosper. Bunastarea se datora, in mare masura, Breslei aurarilor din Cluj, una dintre cele mai puternice bresle din Europa Centrala. Aurarii au fost bine reprezentati politic si au avut o mare influenta in luarea deciziilor. Reprezentantii acestora au ocupat un numar important in executivul cetatii, format din 12 jurati care il asistau pe judele Clujului.
De asemenea, aurarii au fost bine reprezentati si in Consiliul celor o suta, care indeplinea functia de legislativ in urbe. Odata cu inceperea asediului, panica locuitorilor a creat presiune asupra conducatorilor, care, impreuna cu Breasla aurarilor, au decis sa plateasca o suma considerabila imperialilor pentru a parasi cetatea.
Dupa plecarea acestora, aurarii au platit si otomanilor un pret consistent pentru asigurarea pacii.
