2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialGaudeamus împlineşte 12 ani

Gaudeamus împlineşte 12 ani

Piaţa Unirii din Cluj-Napoca va fi „invadată de cărţi” în perioada 13-17 aprilie în cadrul cele a XII-a ediţii a a Târgului Gaudeamus. Evenimentul va avea loc într-un pavilion expoziţional mobil de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 şi 19.00, iar duminică între orele 10.00 şi 14.00. Pe tot parcursul evenimentului, vizitatorii au acces liber.

Cărţi pentru toate gusturile

Ediţia din acest an aduce în faţa publicului cititor edituri, instituţii culturale şi de învăţământ, ONG-uri de profil şi distribuitori de carte vor prezenta o bogată ofertă cultural-educaţională, alături de cele mai noi apariţii editoriale. Totodată, organizatorii propun un program de evenimente dinamic şi variat, cu lansări şi prezentări de carte, dezbateri, sesiuni de autografe, întâlniri cu oameni de cultură, scriitori, critici literari, editori şi traducători. Nu vor lipsi din oferta participanţilor cărţi de literatură, ştiinţă, artă, gastronomie, timp liber, publicaţii culturale diverse, pentru toate gusturile şi vârstele, dar şi volume de utilitate practică – manuale, dicţionare, monografii sau ghiduri. „De 11 ani, Târgul de carte Gaudeamus, organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus, în parteneriat cu studioul teritorial Cluj, s-a impus în agenda culturală a Transilvaniei ca principalul eveniment cultural expoziţional al anului” susţin organizatorii evenimentului.

Evenimente pentru cititori

Campania „Cărţile se întorc acasă” continuă şi acest an, iar cărţile colectate vor fi direcţionate de organizatori către biblioteci rurale din Transilvania. „Proiectul „Cărţile se întorc acasă”, iniţiat de Radio România, în colaborare cu Fundaţia „Noi citim”, în anul 2010, continuă şi anul acesta. Proiectul vizează reorientarea unui important fond de carte, prin donaţie din partea vizitatorilor şi editorilor către bibliotecile din mediul rural”, spun organizatorii evenimentului. De asemenea, liceeni sunt invitaţi la competiţia lecturii în cadrul fazei zonale a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”. Câştigătorul locului I va reprezenta judeţul Cluj la finala naţională a Concursului, la Târgul Internaţional Gaudeamus care va avea loc în Bucureşti, în luna noiembrie. Publicul şi organizatorii vor premia şi cea mai frumoasă cititoare în cadrul concursului „Miss Lectura”. Totodată, organizatorii anunţă participanţii şi vizitatorii pavilionului de carte că în acest an accesul masinilor în zona pietonală nu va fi permis decât în parcările amenajate din împrejurimi. Premiile ediţiei din acest an al Târgului Gaudeamus vor fi decernate duminică, 17 aprilie, la ora 13.00, iar accesul publicului va fi permis de la ora 14.00.

Cele mai citite

Patinoare deschise în București, iarna 2024-2025: Ghid complet pentru iubitorii de gheață

Odată cu sezonul rece, Bucureștiul își întâmpină locuitorii și turiștii cu o varietate de patinoare, atât în aer liber, cât și acoperite. Iată unde...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Avertizări meteo: Cod portocaliu de vânt puternic și Cod galben de viscol în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi...
Ultima oră
Pe aceeași temă