28.6 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecialGarda Secuiască l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu

Garda Secuiască l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu

Centrul municipiului Miercurea Ciuc a fost, luni dupa-amiaza, scena unui eveniment desprins din practicile Evului Mediu. În cadrul unei pretinse acţiuni „cu caracter de informare”, liderul Gărzii Secuieşti, Csibi Barna, a organizat un fel de spectacol în care l-a judecat şi condamnat la moarte prin spânzurare pe Avram Iancu, reprezentat printr-o păpuşă de paie îmbrăcată. Conducătorul moţilor în Revoluţia din 1848 au fost „pedepsit” public pentru „crimă împotriva umanităţii şi genocid”, informează realitatea.net.

Jandarmii harghiteni, care aprobaseră acţiunea lui Csibi Barna, s-au sesizat doar pentru că „spânzurătoarea s-a petrecut în prezenţa unor copii”.

Potrivit textului, pozelor şi filmuleţului postat pe blogul său personal, Csibi a intenţionat, prin această acţiune, să facă cunoscute faptele „moţilor conduşi de Avram Iancu, Petru Dobra, Axente Sever şi alţii”, comise cu „o cruzime animalicească” împotriva maghiarilor. El a expus şi o listă, pe care au fost enumerate cu aproximaţie numărul şi numele victimelor genocidului antimaghiar precum şi localităţile unde acestea s-au petrecut dar şi copiile unor desene intitulate „Din atrocităţile valahilor”. În cadrul „spectacolului” oferit de Csibi Barna, Avram Iancu a fost judecat de „un tribunal”, fiind acuzat de crimă împotriva umanităţii şi genocid, iar în urma „sentinţei” de condamnare la moarte prin spânzurare, el a fost spânzurat.

„Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul lui. Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi al secuilor”, a precizat, la final, Csibi Barna.

„Acţiunea de informare istorică”, organizată de Csibi Barna, a fost autorizată. Potrivit inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, Dan Iamandi, acţiunea informativă, organizată luni după-amiază a fost autorizată. „A fost autorizată pentru că în cerere era menţionat că vor fi manifestări comemorative şi explicarea evenimentelor istorice din 1848”, ne-a declarat Dan Iamandi. El a precizat că „spectacolul” organizat de Csibi Barna nu a stârnit interesul cetăţenilor, „care se uitau la el, fără să se oprească, fiind doar în trecere”. Înspectorul şef şi-a exprimat însă îngrijoarea pentru faptul că tocmai copii au fost cei care urmăreau „spânzurarea” cu mare atenţie, având în vedere că este vorba despre un spaţiu unde ei se pot juca liniştiţi, nefiind tulburaţi de circulaţie.

Inspectorul şef al IJJ Harghita a subliniat că, probabil, instituţia se va adresa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu privire la faptul că „spânzurarea s-a petrecut în prezenţa copiilor”. Dan Iamandi a mai afirmat că se vor lua măsuri împotriva lui Csibi Barna şi pe baza Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, „având în vedere că a denaturat scopul menţionat în cererea înaintată Primăriei. A solicitat autorizaţie pentru comemorarea unui eveniment istoric şi a făcut spectaculul cu spânzurătoarea”, a spus Dan Iamandi.

„Deocamdată trebuie să vedem exact unde a fost greşeala pentru că trebuie să avem grijă să nu fim interpretaţi greşit”, a spus inspectorul şef Iamndi.

Csibi Barna este funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita şi totodată, membru marcant al Asociaţiei de Cultură şi Tradiţii Garda Secuiască, neînregistrată juridic.

Cele mai citite

Liviu Crăciun, actor al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, a murit la vârsta de 89 de ani

Actorul Liviu Crăciun, care a avut o carieră remarcabilă în teatru, film, televiziune și radio, a murit la vârsta de 89 de ani, conform...

Studiu. 39% dintre călătorii generației Z ar rezerva o vacanță pe care au văzut-o în social media

Studiul realizat de ibis pe un eșantion de 9.000 de consumatori din piețe globale precum Marea Britanie, SUA, Brazilia, Franța, Germania, India, Australia și...

Franța vrea o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru situația din Liban

Franţa a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre situaţia din Liban care se confruntă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă