1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialGalaţiul are mai mult spaţiu verde decât în UE. Numai pe hârtie

Galaţiul are mai mult spaţiu verde decât în UE. Numai pe hârtie

În prima parte a acestui an vor fi încheiate recensământul spaţiilor verzi din Galaţi şi înscrierea acestora în „Registrul spaţiilor verzi“, operaţiune la finalul căreia va fi clarificată o controversă, aceea a suprafeţei pe cap de locuitor.

Dacă potrivit statisticilor Agenţiei de Protecţia Mediului ar fi 2,67 mp pe cap de locuitor, în statisticile Primăriei Galaţi există 24,6 mp pentru fiecare gălăţean. „Saltul“ de la 2,67 la 24,6 mp a fost realizat de funcţionarii din Primăria Galaţi în 2008.

Mărirea suprafeţei de spaţii verzi a fost obţinută prin refacerea calculelor în baza datelor „aranjate“ de funcţionarii Serviciului Patrimoniu şi cei de la Direcţia Tehnică a primăriei, care au recalculat până le-a ieşit că în municipiul Galaţi existau 7.221.900 de mp de spaţii verzi. Probabil că în „patrimoniul“ de spaţii verzi au fost trecute şi cele 63 ha de cimitire, manevră justificată poate de eticheta “loc luminat, loc cu verdeaţă“, ori cele 15 ha de luciu de apă ale Lacului Vânători şi Bălţii Cătuşa sau cele 250 ha de maidane dintre blocuri, acoperite de garaje, praf şi gunoaie. Împărţit la numărul de locuitori pe care îi avea atunci Galaţiul a rezultat noua cifră: 24,6 mp de spaţii verzi pe cap de locuitor. S-a ajuns la nivelul Uniunii Europene, de 25 mp per locuitor.

Cu 31,2 mp, Galaţiul a întrecut UE!

Mai nou, Galaţiul i-a intrecut pe cei din UE la statistica spaţiilor verzi, pentru că între timp s-a micşorat numărul de locuitori şi în consecinţă a crescut suprafaţa de spaţii verzi ce revine fiecărui gălăţean. Potrivit datelor de la ultimul recensământ, populaţia Galaţiului a scăzut în ultimii zece ani cu 67.657 de locuitori, ajungând la 231.204 de locuitori. Dacă raportăm cele 722 de hectare de spaţii verzi la noua cifră demografică, rezultă că la Galaţi există 31,2 mp de spaţii verzi pe cap de locuitor. Mult mai bine decât cei din UE, care au numai 25 mp de spaţii verzi de fiecare locuitor.

Registrul spaţiilor verzi

Aceste controverse ar putea fi lămurite în acest an, prin finalizarea „Registrului spaţiilor verzi“, dar cu o singură condiţie, ca datele tehnice să fie ţinute departe de funcţionarii primăriei. „Registrul spaţiilor verzi“ trebuie realizat în baza Legii 24/2007 şi a Ordinului 1549/2008 al Ministerului Dezvoltării. Acesta vizează inventarierea parcurilor şi scuarurilor de pe domeniul public, a spaţiilor verzi cu acces limitat, din curţile şcolilor sau ale altor instituţii, dar şi a peluzelor din curţile gălăţenilor.

În baza acestor date va fi realizată o hartă la scara 1 la 500 şi transpunerea în format GIS a spaţiilor verzi. Pentru realizarea „Registrului“, Primăria Galaţi a încheiat cu SC Theotop SRL Bucureşti, contractul nr. 40.332/15.04.2011, în valoare de 499.734 lei, fără TVA. „Această lucrare urmează să fie finalizată în prima parte a acestui an“, ne-a declarat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Inventarul copacilor

În caietul de sarcini întocmit de Primăria Galaţi sunt prevăzute operaţiuni extrem de minuţioase. Spre exemplu, în cadrul inventarierii calitative prilejuite de întocmirea „Registrului“, pentru fiecare arbore trebuie specificate 28 de date, cum ar fi „numărul de identificare“ primit de arbore, parcela pe care se găseşte, „specia“, „denumirea ştiinţifică“, „natura speciei“. Urmează descrierea geometrică, „forma trunchiului“, „forma coroanei“, „dominanta coroanei“, „anomalii ale coroanei“, „vârsta“ , urmată de secţiunea de estetică: „Valoarea peisagistică“. Caietul de sarcini impune şi măsurarea copacilor, pentru completarea următoarelor date: „Diametrul trunchiului“, „lungimea trunchiului“, „înălţimea coroanei“ şi „diametrul coroanei“. Dacă la Galaţi costă 500.000 lei, la Ploieşti operaţiunea costă 353.588 lei, iar la Focşani costă 27.200 lei.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă