Revenirea lui Corneliu Vadim Tudor in fruntea PRM s-ar putea solda cu decapitarea filialei clujene a partidului, condusa de deputatul Petru Calian, unul dintre apropiatii fostului presedinte al formatiunii, Corneliu Ciontu. „Marele inchizitor” este senatorul clujean Gheorghe Funar, secretarul general al PRM, si care va fi insarcinat sa reorganizeze filialele rebele din Transilvania.
Funar si Calian se afla intr-o relatie tensionata care dureaza de mai multe luni. Recent, primul declara unui ziar local ca zilele presedintelui organizatiei clujene in PRM ar fi numarate. Surse din partid au afirmat ca pe lista neagra se afla, de asemenea, mai multi colaboratori ai lui Calian. Asa ar fi actualul lider al consilierilor locali ai PRM, generalul in rezerva Mihail Sandu, consilierul local Mircea Petric, seful organizatiei de tineret a partidului, consilierul judetean Ovidiu Calin, consilierul judetean Marinel Andro ori seful organizatiei Turda a formatiunii politice, consilierul judetean Virgil Pop.
In acest context, apropiatii lui Gheorghe Funar, care l-au urmat din PUNR, ar putea sa primeasca o serie de functii de conducere in cadrul filialei PRM. Asa ar fi consilierul local Eugen Pop ori fostul consilier Ioan Marinescu. De asemenea, senatorul ar putea sa isi aduca in partid o serie de colaboratori din perioada in care era primar al municipiului Cluj-Napoca. Asa ar fi fostul director tehnic al Primariei, Mihai Muresan, care a mai detinut functia de prim-vicepresedinte al filialei PRM.
Insa, pedepsirea adversarilor secretarului general al partidului nu va putea fi facuta foarte de usor. Azi, consilierii locali si judeteni care il sustin pe Petru Calian se intrunesc pentru a decide o strategie comuna. Se pare ca ei mizeaza pe faptul ca o mare parte a alesilor locali din PRM sunt sustinatorii deputatului, in contextul in care actualul sef al organizatiei clujene a avut grija sa isi indeparteze o serie de adversari din partid.
Un alt argument care ar putea sa impresioneze conducerea centrala a partidului este faptul ca Petru Calian a fost principalul sponsor al PRM. O mare parte a cheltuielilor din campania electorala au fost acoperite de actualul deputat, care detine fabrica de mobila „Modena”.