În curând buchetele de mireasă vor avea, în locul calelor sau orhideelor din Olanda, flori tradiţionale româneşti cum ar fi „ochiul boului”, „păpădie” sau „tufănele” n unii florari nici nu se mai prezintă la mese pentru că nu mai au ce expune, iar alţii au în stoc doar câteva zeci de fire N „Este o chestiune politică decizia autorităţilor de la Bucureşti. Acest război declarat politic aduce prejudicii economiei româneşti, florarilor, dar şi viitorilor miri”, ne-a declarat Gabriela Matei, proprietara a trei depozite de flori din Suceava, Iaşi şi Bucureşti.
Nunţi cu „ochiul boului”, „pădădie” şi „tufănele”, de asta ar putea avea parte miresele din judeţul Suceava. În loc de trandafiri, orhidee şi gerbere, viitoarele doamne ar putea să aibă sălile de nuntă decorate cu flori autohtone.
Spre disperarea florarilor, tirurile cu flori din Olanda sunt oprite în vămi, produsele fiind suspectate de autorităţile română că ar fi purătătoare ale unor bacterii sau larve dăunătoare. Prin vămi, funcţionarii asistă cum se ofilesc florile sub privirile lor. Dar decizia autorităţilor române trebuie respectată şi aplicată. Unii florari mai cu credinţă au ajuns să se roage la biserică pentru deblocarea situaţiei din vămi, doar-doar vor reuşi să onoreze comenzile. Suferă şoferii, exportatorii, dar parcă mai mult suferă florarii noştri.
Pe feţele tuturor florarilor suceveni se citeşte tristeţea. Gabriela Matei, patronul a trei depozite de flori din Suceava, Iaşi şi Bucureşti s-a declarat profund nemulţumită de situaţia în care s-a ajuns. Ea susţine că autorităţile române au luat această decizie „politică”, imediat după ce Guvernul din Olanda a declarat că nu este de acord cu intrarea României în Spaţiul Schengen. în depozite bate vântul, iar comenzile pentru viitori miri au fost deja anulate. „Este o chestiune politică decizia autorităţilor de la Bucureşti. Acest război declarat politic aduce prejudicii economiei româneşti, florarilor, dar şi viitorilor miri. Stau de 40 de ani în Olanda şi aduc flori în România de ani buni. Nu a avut nimeni de suferit în toată această perioadă care a trecut. Am tiruri la vamă blocate, este ceva de speriat. Ce o să punem sâmbătă în buchetul miresei? Păpădie, ochiul boului sau varză de Bruxelles. Ne-au sunat miresele să vadă dacă avem flori pentru buchete. O floare care este transportată mai mult de patru zile poţi să o arunci la buncăr. Imediat după ce au apărut discuţii vizavi de acea bacterie, am decis să aducem doar transporturi de flori fără ghivece, dar şi aşa la Vama din Oradea a fost oprit tirul. M-au sunat şoferii să îmi spună că transportul a fost sigilat şi nu se ştie când o să le dea drumul. Plătim pentru un transport de flori 4.000-4.500 de euro la care se adaugă alte taxe la stat şi guvernanţii îşi bat joc de noi. Este strigător la cer ceea ce se întâmplă. Am vorbit personal cu comisarul general al Gărzii Financiare de la Bucureşti care nu mi-a dat niciun răspuns. Repet, ceea ce se întâmplă în acest moment, este o găselniţă a guvernanţilor pentru că din Olanda importăm flori de zeci de ani. Decizia autorităţilor române nu face decât ca Guvernul olandez să aibă încă un as în plus”, a conchis Gabriela Matei.
într-o altă florărie din municipiul Suceava este dezamăgire.
„Noi avem comenzi pentru câteva nunţi. Nici nu ştiu ce vom face. Nu vând decât flori din Olanda. Nu ştiu ce se întâmplă, dacă e adevărată povestea cu bacteria, dar avem mult de suferit. Cine ne plăteşte nouă paguba înregistrată acum dacă nu vin florile? Vă daţi seama că şi miresele sunt disperate. Trebuia să îmi vină florile din Olanda astăzi (n.rep-joi) însă nu a ajuns tirul, am primit telefon că va ajunge mâine (n.rep-vineri). Dacă nu intră în ţară este grav. Ce o să facem cu nunţile şi comenzile? în România nu se găseşte o floare. O să se găsească alte posibilităţi de import din alte ţări cum ar fi Italia sau Thailanda. Nu cred că va dura mult această interdicţie în vămi. însă vom fi nevoiţi să ne reprofilăm dacă nu vom avea de vânzare flori. A venit cineva mai devreme care avea o comandă pentru o nuntă şi vroia să se asigure că florile ajung pînă pe 1 octombrie aici. I-am zis că nu sută la sută, dar facem tot posibilul. Sunt oameni care au făcut comenzi din timp şi acum au intrat în panică.”, ne-a spus I. Mogoş, administratorul unei florării din centrul Sucevei.
Nici comercianţii de la tarabe nu mai au ce scoate la vânzare. Unii nici nu se mai prezintă la mese pentru că nu mai au ce expune, iar alţii au în stoc doar câteva zeci de fire.
Samoilă Daniela, de 21 ani, din Mitocu Dragomirnei, ne-a spus că mai au în stoc doar câteva fie din mai multe soiuri de flori, iar aprovizionare nu au mai făcut dat fiind faptul că în depozitul de flori, care este importator direct din Olanda, nu au mai fost făcute importuri. „Nu ştiu ce o să facem. Vindem ce mai avem şi închidem tarabele. Alternative nu avem. Olanda este o ţară renumită pentru această cultură, iar vânzările au fost cât de cât bune. Cel mai grav este cu comenzile la nunţi. Nu mai avem din ce pregăti buchetul miresei, doar nu o să punem tufănele în loc de cale sau orhidee. Am ajuns să ne rugăm şi la biserică pentru situaţia din vămi, poate se deblochează. O să scoatem pe piaţă crizanteme autohtone, dar când vor înflori în sere”, ne-a spus Daniela Samoilă.
Mire disperat
Mirii care au de pregătit sălile de petrecere de după cununia religioasă sunt disperaţi. Alin Niţişor din Suceava are programată nunta, sâmbătă, 24 septembrie şi nu ştie de unde să facă rost de flori inclusiv pentru buchetul miresei. Ieri a luat la rând mai multe florării din municipiul reşedinţă de judeţ. „Nici nu ştiu ce o să fac şi de unde o să facem rost de flori. Cred că o să fug prin grădinile de la sate să văd dacă găsim ceva. Nici nu îmi vine să cred că s-a ajuns într-o asemenea situaţie. Nici nu se pune problema ca mireasa să nu aibă un buchet de flori, iar sala să fie aranjată în mod special. E un moment unic în viaţa noastră”, ne-a spus viitorul mire. Şi producătorii de coroane sunt afectaţi. Nu se mai fac coroane decât din flori artificiale şi crizanteme româneşti.