O copie restaurată a unui film românesc, considerat pierdut şi regăsit în arhivele <<Cinecitta>> de la Roma, va fi proiectat la Castelul Banffy din Bonţida în cadrul Festivalului Internaţional Transilvania. Atât subiectul filmului, cât şi povestea copiei, considerată până nu de mult pierdută, au atras atenţia cinefililor din întreaga lume. Filmul, o coproducţie româno-italiană, a primit în 1942 „Marele Premiu” la Festivalul de la Veneţia.
Povestea unei cântăreţe care vrea să-şi salveze fiul
„Odessa în flăcări” prezintă o pagină dureroasă din istoria celui de-al Doilea Război Mondial: drama refugiaţilor din Basarabia şi ororile comise asupra lor în timpul ocupaţiei sovietice, de după ultimatumul din 28 iunie 1940, când URSS a somat România să îi cedeze teritoriul dintre Prut şi Nistru. Personajul principal, o cântăreaţă de operă din Basarabia, este interpretat de soprana Maria Cebotari, unul dintre marile staruri autohtone ale perioadei interbelice. Femeia se află împreună cu fiul ei în Chişinău în momentul invaziei sovietice, iar băiatul este dus în Odessa, unde urmează a fi crescut după principiile bolşevice. Pentru a-şi salva fiul, mama acceptă să interpreteze cântece ruseşti în baruri, teatre, cafenele. „Odessa în flăcări” urmează tradiţia impusă de primul lungmetraj românesc, „Independenţa României” (1912), în care era omagiată victoria trupelor române în Războiul de Independenţă din 1877.
Artiştii şi regizorul au fost arestaţi
Filmul a fost produs la iniţiativa regizorului Ion Cantacuzino, care a fost şi un important istoric al filmului românesc din prima jumătate a secolului XX. La opt ani după realizarea filmului, Ion Cantacuzino a fost arestat deoarece, din postura de medic, a tratat un pacient care fusese legionar. Sub acuza că a ascuns autorităţilor vremii acest lucru, Ion Cantacuzino a fost condamnat pentru „uneltire împotriva ordinii sociale” şi închis la Jilava, de unde a fost eliberat cu greu, la intervenţiile mamei sale, actriţa Maria Filotti. Un an mai târziu a fost iar arestat şi anchetat în beciurile Securităţii „pentru crime împotriva umanităţii”. Scenariul este semnat de Nicolae Kiriţescu, care a lucrat din aceeaşi postură şi la filmele „Visul lui Tănase” (1932), „Cătuşe roşii” (1942) şi „Escadrila albă” (1944).Premiera filmului regizat de Carmine Gallone a avut loc simultan, la Roma şi la Bucureşti. A înregistrat succes de casă impresionant şi a beneficiat de cronici elogioase atât în România şi Italia, cât şi în Germania. Filmul a fost interzis în 1944, după intrarea României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, iar actorii au fost duşi în arest.
Salvat în arhivele italiene
Timp de mai bine de 50 de ani, pelicula a fost considerată distrusă, la fel ca multe alte filme produse în acea perioadă în Germania, Italia, Europa Centrală şi de Est. În 2005, filmul a fost descoperit întâmplător în arhiva studiourilor «Cinecittà» din Roma, copie păstrată pe peliculă de 35 de mm restaurată. Proiecţia specială a filmului, ce va avea loc la Castelul Bánffy, continuă o colaborare începută anul trecut de TIFF cu Fundaţia „Transylvania Trust”, care se ocupă de restaurarea castelului. La ediţia a noua a festivalului, castelul de la Bonţida a găzduit un spectacol oferit de celebrul chitarist Gary Lucas, care a acompaniat live filmul „Dracula”, realizat în 1931 de regizorul George Melford. Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc în perioada 3-12 iunie 2011 la Cluj-Napoca şi între 15 şi 19 iunie, la Sibiu.