6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialDublă taxare pentru activităţile economice din Delta Dunării

Dublă taxare pentru activităţile economice din Delta Dunării

Modificările aduse Legii Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, care vor intra în vigoare la sfârşitul acestei luni, au pus pe picior de război autorităţile din judeţul Tulcea.

Legea 136/2011, care modifică Legea ARBDD, a schimbat sistemul de taxare a autorizării activităţilor economice din Delta Dunării. Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) 127/2010, care a modificat articolul 11 din vechea lege a ARBDD, autorizarea activităţilor economice din Deltă se realiza de Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea.

În baza acestui act normativ, CJ Tulcea a instituit 11 taxe de autorizare pentru activităţile economice desfăşurate pe teritoriul rezervaţiei. Jumătate din cuantumul acestor taxe ar fi trebuit să fie virate, în luna ulterioară încasării, în contul primăriilor din Deltă pe raza cărora se desfăşoară activităţile economice taxate. „Nici un leu din taxele încasate de administraţia judeţeană pentru activităţile autorizate pe raza comunei noastre nu a fost virat anul acesta în bugetul comunei”, a declarat Valeriu Sidorencu, primarul comunei Sf. Gheorghe.

Sprijin financiar pentru primării

Grigore Baboianu, guvernatorul ARBDD, spune că „din septembrie, când noua lege  va intra în vigoare, autorizarea activităţilor economice din Deltă va fi făcută de primăriile locale, iar taxele de autorizare vor fi încasate integral de acestea. Noua prevedere din Legea ARBDD privind aceste taxe are ca scop întărirea capacităţii financiare a comunităţilor locale, care nu ar trebui să mai depindă de alte autorităţi, cum s-a întâmplat până acum”.

Nicolae Chichi, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, responsabil cu chestiunile bugetare, spune că „CJ Tulcea nu a fost eliminat din activitatea de autorizare a activităţilor economice din Deltă pentru că, în noua lege, se vorbeşte de atributul autorităţilor locale să autorizeze activităţile economice pe teritoriul ARBDD, iar instituţia noastră se înscrie în această sintagmă”.

Şefii CJ Tulcea mai  invocă şi o altă prevedere legală pentru a păstra taxele de autorizare în portofoliul acestei instituţii.

Este vorba de OUG 127/2010, care nu a fost abrogată de Parlament când s-a modificat Legea
ARBDD. Astfel, acum sunt două texte de lege care se bat cap în cap. Conform  noii legi ARBDD, taxele de autorizare se încasează integral de primării, iar  OUG 127/2010 prevede că respectivele taxe se încasează de către CJ Tulcea, care ar trebui să vireze jumătate din sumele încasate primăriilor. Numai că în noua lege ARBDD CJ Tulcea nu mai are atribuţii exprese de a emite autorizaţii de funcţionare, cum era în vechea lege.

Cheltuieli netransparente

Primarii din Deltă spun că s-au consultat cu guvernatorul ARBDD şi că au căzut de acord să prea acest sistem de autorizare de la CJ. Asociaţiile patronatelor din turism şi din pescării, care deţin ponderea activităţilor economice din Deltă, se situează de partea primăriilor şi a ARBDD. „Oamenii de afaceri consideră normal ca banii din activităţile de autorizare să revină, şi în Deltă, cum se întâmplă în toată ţara, primăriilor. În plus, avem semnale că primăriile vor diminua aceste taxe pentru a ajuta mediul de afaceri local, în timp ce CJ Tulcea le-a mărit de la un an la altul, iar cheltuirea acestor taxe s-a făcut netransparent, pe activităţi care nu au legătură cu Delta”, a declarat Daniel Iluşcă, preşedinte al Asociaţiei Patronatului în Turism din Delta Dunării. 

Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...
Ultima oră
Pe aceeași temă