2.8 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecial"Dosariada", atac la presedintele Basescu

„Dosariada”, atac la presedintele Basescu

Presedintele executiv al organizatiei municipale a PD Constanta, Danut Moisoiu, a declarat ca presedintele Romaniei este tinta atacului legat de dosarele privind colaborarea cu fosta securitate a unora dintre politicieni.

„Este de asteptat ca peste o saptamana sau doua sa asistam la un "buf"… Este greu de crezut ca dezvaluirile se vor opri aici. Urmeaza altele, probabil mult mai spectaculoase. Faptul ca numele unor oameni, precum Mona Musca, sunt implicate in acest scandal pot constitui dovada faptului ca lucrurile au scapat de sub controlul presedintelui, care a vrut desconspirarea colaboratorilor, si sunt coordonate acum de altii pentru a discredita clasa politica”, a declarat Moisoiu.
In ceea ce priveste activitatea CNSAS, presedintele executiv al organizatiei municipale Constanta a PD a sustinut ca „trebuie lasat sa munceasca”. „Pana acum nu a existat interes pentru ca informatiile legate de colaborarea cu fosta securitate sa iasa la lumina. Ceea ce s-a cerut in "Declaratia de la Timisoara", prin anii '90, ar fi trebuit aplicat. Intrarea in vigoare a Legii lustratiei este o solutie pentru situatia cu care ne confruntam acum”, a concluzionat Moisoiu.
Perspectiva desemnarii candidatului democrat la Primaria Constanta i-a determinat pe unii membrii ai Partidului Democrat sa o ia inaintea evenimentelor si sa se lanseze deja in campania de promovare a imaginii.
Fara acordul conducerii organizatiei municipale, Romulus Minca, cunoscut ca apropiat al echipei Pana, care a condus la un moment dat filiala judeteana, vorbeste celor care vor sa il auda despre candidatura sa la fotoliul de primar. „Minca nu trebuie luat in seama…
In septembrie vom efectua mai multe sondaje ce au ca obiect alegerile locale din 2008. In octombrie vom sti sigur, in functie de rezultate, pe care dintre membrii nostri il vom sustine in cursa pentru castigarea Primariei Constanta”, a declarat Danut Moisoiu.

Cele mai citite

CSM: Gradul de ocupare al posturilor de magistrați a crescut

Instituția subliniază că reducerea deficitului de magistrați și suplimentarea posturilor de personal auxiliar din instanțe și Parchete reprezintă priorități strategice Consiliul Superior al Magistraturii a...

Sorcova și semănatul, practicate de comunități etnice în prima zi a Noului An

Sorcova este specifică grecilor și bulgarilor, în timp ce semănatul este întâlnit în rândul ucrainenilor și rușilor-lipoveni Marți, în prima zi a Anului Nou pe...

Maia Sandu a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) pentru situația din sectorul energetic

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) care va avea loc marți, 14 ianuarie, pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă