3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialDosarele accidentelor de muncă zac în sertare cu anii

Dosarele accidentelor de muncă zac în sertare cu anii

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa are la ora actuală în evidenţă 17 accidente de muncă în cazul cărora nu au finalizat încă cercetările. De vină, spune inspectorul-şef adjunct al ITM, Marian Becheanu, este Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, care nu le-a trimis rezultatele anumitor expertize, deşi cazurile au intrat în atenţia lor din vara anului trecut. „În prezent, nu am încheiat cercetările la opt accidente de muncă”, a declarat adjunctul ITM. Este vorba despre accidente petrecute în 2010, cum ar fi cel de la Trion Construct, produs în august 2010.

Aici, angajatul a murit la locul de muncă. Pentru că afară era foarte cald, este foarte posibil ca temperaturile caniculare să fi contribuit la deteriorarea stării de sănătate a omului, însă nu se ştie nimic sigur pentru că, şi-n acest caz, Mina Minovici nu a trimis rezultatele expertizelor. La firma SC Damstel Prod SRL, un ajutor de bucătar a decedat tot aşa, după ce i s-a făcut rău. Nefinalizarea anumitor cercetări, a completat Becheanu, s-a datorat, în cazul altor două accidente, expertizelor tehnice, la SC Tar 02 Special SA, accident produs în iulie 2011 şi SC Minmetal. „Este posibil angajaţii să fi decedat din cauze naturale, dar nu sunt sigur de acest lucru şi nu vreau să comentez”, a subli­niat Becheanu. Totuşi, la acest moment se află spre finalul cercetării ancheta la societatea Nova Spot SRL. „Bărbatul lucra în Turcia la acel moment. După deces, am cerut rezultatele necropsiei şi alte documente pentru a vedea care este situaţia, dar până acum nu ştim altceva decât că el lucra ca lăcătuş  şi că a suferit un infarct şi a murit”, a adăugat Becheanu.

Nici un vinovat pentru moartea scafandrilor

Cel mai mediatizat accident de muncă din Constanţa, de anul trecut, este cel în care şi-au pierdut viaţa scafandrii Cătălin Ispas şi Cristian Zarafu, despre care a curs multă cerneală şi care nici în ziua de azi nu se ştie exact în ce circumstanţe au decedat sau cine se face vinovat de această tragedie. Cătălin Valeriu Ispas, de 27 de ani, şi Cristian Zarafu, de 38 de ani, au dispărut în 9 septembrie în timp ce făceau scufundări la epava navei sub pavilion turcesc Medy, din apropierea digului de nord al portului Constanţa. Cătălin Ispas era pompier angajat cu gradul de locotenent al ISU Dobrogea, iar în timpul liber colabora cu firma privată Hunter’s Company. Cristian Zarafu era un scafandru cu experinţă şi a lucrat, până în urmă cu cinci ani, la Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, fiind chiar şeful echipei de scafandri. În 13 decembrie, trupul lui Cătălin Valeriu Ispas a fost găsit de către scafandrii unei firme care se ocupau cu scoaterea combustibilului din tancurile vasului Medy. Ulterior, medicii legişti au stabilit că scafandrul a murit înecat, cauza morţii fiind asfixia mecanică prin înec. 

Cele mai citite

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...
Ultima oră
Pe aceeași temă