11.3 C
București
joi, 30 ianuarie 2025
AcasăSpecialDorin Goga: „U Cluj m-a convins, dar mai aştept"

Dorin Goga: „U Cluj m-a convins, dar mai aştept”

Universitatea Cluj a plecat miercuri dimineaţă în Austria, însă în autocarul cu care „şepcile roşii” au părăsit România nu s-a aflat şi Dorin Goga. Atacantul, dorit de multe formaţii din România, mai aşteaptă câteva zile pentru a vedea dacă va fi concretizată o ofertă din străinătate, iar în caz contrar va semna cu „U” Cluj, „prima sa opţiune”, după cum s-a exprimat.

„Se pare că este o ofertă concretă pentru mine de afară şi mai stau câteva zile să văd dacă se rezolvă ceva. Dacă nu voi pleca, atunci voi semna cu Universitatea Cluj şi voi merge şi eu în cantonamentul echipei din Austria. Cei de la <> m-au convins deja, ei sunt prima opţiune, dar contractul din străinătate este mai avantajos din punct de vedere financiar. La Universitatea nu voi juca pentru bani, ci pentru a ajuta acest club şi, de ce nu, chiar şi pentru mine”, a declarat Goga.

33 de goluri pentru „U”

Acesta a purtat în ultimele trei zile numeroase discuţii atât cu antrenorul Claudiu Niculescu, cât şi cu directorul sportiv, Aurelian Băbuţan, însă un răspuns oficial va fi dat de jucător doar la finalul acestei săptămâni. Dorin Goga, care va împlini luni 28 de ani, a mai evoluat pentru „U” între anii 2002 şi 2008, timp în care a marcat 33 de goluri.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Universitatea Craiova îl aduce pe Alisson Safira! Primul transfer sub comanda lui Mirel Rădoi

Atacantul brazilian vine sub formă de împrumut de la Santa Clara și are opțiune de transfer definitiv. Universitatea Craiova a anunțat oficial transferul atacantului Alisson...

Rezultatele financiare Tesla pentru al patrulea trimestru din 2024

Tesla a raportat rezultate financiare sub așteptările analiștilor pentru ultimul trimestru din 2024, cu venituri și profit mai mici decât estimările pieței. Acest lucru...

Raul Bălbărău a semnat pentru încă două sezoane cu Petrolul Ploiești

Portarul Raul Bălbărău, titular al echipei Petrolul Ploiești în primele două etape din 2025, și-a prelungit contractul cu clubul prahovean pentru încă două sezoane,...
Ultima oră
Pe aceeași temă