Fostul viceprimar este scos din administraţia locală pe uşa din dos, chiar de către propriii colegi de partid.
Calendarul scandalurilor din PSD Maramureş va fi completat în 27 ianuarie, când social-democraţii vor încerca să îl înlăture definitiv pe fostul lider al filialei Baia Mare şi din Consiliul Local. Dolha, care ocupă funcţiile de consilier local şi viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ, a fost exclus din partid, iar conducerea PSD Maramureş a menţionat, la jumătatea lunii, că fostul social-democrat şi-a epuizat toate căile de atac, aşa că a pregătit documentaţia pentru înlocuirea sa.
Acuze dure
Dolha îl acuză pe preşedintele PSD Maramureş, Mircea Ursache, care „joacă rolul de agent dublu – adică execută ordinele unui alt partid politic pentru a distruge filiala judeţeană”, de „abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals”, pentru că ar fi anunţat verdictul Comisiei de Arbitraj înainte ca aceasta să se întrunească. În acest timp, echipa condusă de Ursache l-a ales deja pe înlocuitorul lui Dolha.
În funcţia de viceprimar va fi desemnat consilierul local Dumitru Matei, numit după sancţionarea lui Dolha preşedinte interimar al PSD Baia Mare, iar pe locul din Consiliul Local (CL) va veni Dacian Manoliu. Acesta este primul pe lista de supleanţi ai PSD în CL Baia Mare, dar a fost avertizat de Ursache că „trebuie să îşi rezolve toate socotelile cu legea” şi, dacă „nu este în legalitate, va renunţa la funcţie în favoarea următorului de pe listă”.
Deşi, iniţial, surse din conducerea social-democraţilor dădeau ca sigură „renunţarea lui Manoliu” în favoarea Rodicăi Boroş, până la urmă „s-a schimbat schimbarea”. „Manoliu Dacian avea nişte probleme de imagine, dar a anunţat că nu are nici un dosar penal pe numele său şi a spus că şi-a rezolvat şi problemele cu presa, deci nu mai există nici un impediment să fie desemnat în funcţia de consilier local. Acum, dacă are un dosar pe rol sau nu are… Până la o sentinţă definitivă funcţionează prezumţia de nevinovăţie”, a menţionat o sursă din conducerea partidului. „Problemele de imagine” ale lui Manoliu se referă la faptul că acesta a fost cercetat de procurorii DNA pentru o construcţie ridicată ilegal în timpul în care era consilier local.
Cine este noul consilier
Dacian Manoliu (37 de ani) a fost consilier local din partea PD, în perioada 2000-2004 -pe acea vreme, el era patronul unui SRL şi proaspăt absolvent al Facultăţii de Mine şi l-a înlocuit în CL Baia Mare chiar pe preşedintele PD Maramureş, Mircea Man. El a devenit astfel, la 26 de ani, unul dintre cei mai tineri consilieri municipali. În iunie 2010, Dacian Manoliu a candidat la şefia PSD Baia Mare, însă a obţinut doar… patru voturi.