Democratii sibieni sunt decisi sa intrerupa colaborarea cu liberalii in cadrul Aliantei „D.A.” daca acestia nu vor accepta ca locul liber de deputat pe listele din judet sa fie ocupat de Constantin Trihenea (PD). In opinia reprezentantilor filialei democratilor, problema parlamentarului-lipsa a fost transata printr-o recenta decizie a Consiliului National de Conducere al Aliantei in favoarea PD, iar daca PNL nu o va respecta, atunci colaborarea intre cele doua partide va avea de suferit.
Recent, presedintele interimar al filialei liberalilor, Eugen Mitea, a declarat ca organizatia pe care o conduce nu a primit nici o hartie oficiala referitoare la chestiunea deputatului-lipsa si ca, in opinia liberalilor, problema nu este rezolvata. „In chestiunea fotoliului liber de parlamentar nu mai este nimic de negociat. Exista o decizie comuna a Consiliului National de Conducere, luata la cel mai inalt nivel in cadrul Aliantei si ne asteptam ca liberalii sibieni sa o respecte. Noi am respectat partea noastra, iar Marcel Piteiu si-a anuntat oficial renuntarea la locul pe liste. Noi nu intentionam sa mai discutam despre aceasta problema, o consideram transata. Dar in viitor liberalii vor primi aceeasi colaborare pe care ei o vor arata in aceasta situatie”, a declarat presedintele filialei PD, senatorul Nicolae Neagu.
Potrivit liderului democrat, ruperea legaturilor cu liberalii nu reprezinta „un subiect”, dar ar putea deveni daca PNL nu accepta sa cedeze locul de deputat, ramas liber dupa ce Florin Muntean, cel care a ocupat acest fotoliu a fost numit director general al societatii „Transgaz” SA Medias .