4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialDeputatul Tabara prefera cercetarea in locul investitiilor

Deputatul Tabara prefera cercetarea in locul investitiilor

Democratul Valeriu Tabara sustine ca a primit informatii potrivit carora va fi exclus din partid in urma declaratiilor facute in Camera Deputatilor, pe marginea investitiei Nokia la Cluj
Deputatul democrat de Timis, Valeriu Tabara, sustine ca a primit, prin intermediari, vestea ca va fi exclus din partid, in urma declaratiilor facute in plenul Camerei Deputatilor referitoare la investitia Nokia din Cluj. Cu toate acestea, el a declarat ieri pentru Romania libera ca isi sustine punctul de vedere impotriva alocarii terenului din comuna clujeana Jucu pentru investitia Nokia.
"Terenul de la Jucu a fost al scolii de Agricultura din Cluj de prin 1900. Terenul a fost cedat Universitatii de stiinte Agricole. Sunt impotriva cedarii unei parti din acest teren in conditiile in care se afla cercetarea in ziua de azi. Problema proprietatilor universitatilor nu este clara. Nu pun in discutie investitia in sine, ci sustin un principiu pentru care ma lupt de ani de zile si la Timisoara", a declarat deputatul Valeriu Tabara, care este vicepresedinte al Comisiei de Agricultura din Camera Deputatilor. El spune ca nu a avut nici un fel de discutii pe acest subiect cu alti colegi de partid si ca, prin aceste declaratii, nu a vrut sa fie impotriva PD sau PNL. "Mi s-a spus prin intermediari ca voi fi exclus din partid. Nu m-a contactat nimeni direct pentru a-mi spune ceva. Eu nu plec din PD si voi apara acest principiu pana la capat pentru ca doresc ca proprietatile sa fie respectate. Nu prezint un punct de vedere al PD, ci al meu personal, si voi vota negativ cand subiectul va fi repus in discutie", a subliniat Tabara. El a a dat exemplul Statelor Unite, unde se cedeaza terenuri pentru universitati si nu se iau, cum se face in Romania. "Invatamantul si cercetarea sunt sfinte. Aceste terenuri ar trebui date numai pentru a servi intereselor publice majore. E vorba de patrimoniu si rectorii si senatele universitatilor ar trebui sa tina la acest patrimoniu", a mai spus deputatul. El a mai declarat pentru Romania libera ca nu vrea sa intre in nici un fel de dispute cu deputatul clujean Horia Uioreanu, "pentru ca eu nu ma bag in interese economice sau imobiliare".
Aparitia subiectului in editia de ieri a cotidianului Romania libera a lansat alte speculatii in orasul de pe Bega, democratii fiind acuzati ca din cauza lor nu ar fi venit Nokia la Timisoara.
"Este exclus asa ceva. Eu cunosc compania foarte bine. Nu stiu de ce au ales Clujul, probabil din cauza facilitatilor care li se ofereau", a mentionat democratul Tabara.
Interes
Valeriu Tabara, fost ministru al Agriculturii pe vremea guvernarii CDR, a avut numeroase iesiri pentru a apara domeniul in care activeaza la Universitatea de stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului: cercetarea stiintifica. El a contracarat si acuzatiile "Greenpeace" cu privire la sustinerea culturilor de soia modificata genetic. Un alt caz pentru care a militat a fost cel al societatii "Semtest", care are performante in domeniul selectiei taurilor, obtinerii de material seminal si insamantari artificiale. Terenul, de peste 26 de hectare, a ajuns pe mana speculantilor imobiliari.

Cele mai citite

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...
Ultima oră
Pe aceeași temă