5.1 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialDelta s-a despărţit de Gache

Delta s-a despărţit de Gache

Delta Tulcea a încheiat colaborarea cu antrenorul Constantin Gache, chiar dacă şansele de promovare ale echipei de pe Dunăre nu sunt compromise.

La capătul unei şedinţe ce a avut loc la începutul săptămânii, conducerea executivă a clubului a decis, de comun acord cu antrenorul principal Constantin Gache, rezilierea, pe cale amiabilă, a contractului de colaborare. În condiţiile în care reunirea lotului, programată iniţial pentru data de 7 ianuarie, a fost decalată pentru 14 ianuarie, preşedintele clubului Delta Tulcea, având girul Consiliului Director, a demarat tratative pentru preluarea conducerii tehnice a echipei cu mai mulţi tehnicieni cu experienţă din fotbalul intern.

Gache a intrat în silenzio stampa şi nu a vrut să facă nici o declaraţie. Situaţia acestuia este oricum ingrată: a plecat de la Săgeata Năvodari, unde anul trecut pe vremea asta el şi jucătorii aveau restanţe salariale importante, şi a ajuns la Tulcea, unde a dat de o situaţie asemănătoare, poate chiar mai rea.

Delta Tulcea se află pe locul 5 în ierarhia eşalonului secund, la doar trei puncte de un loc ce ar permite promovarea în Liga I. 

 

 

Constantin Gache nu a comentat încheierea contractului

Cele mai citite

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă