Ca si in alte timpuri si domenii, nici cand a fost vorba sa se conformeze deciziilor luate de marile puteri dupa primul razboi mondial, banatenii nu s-au aliniat imediat si neconditionat. Daca Ardealul s-a unit cu vechiul Regat al Romaniei la 1 Decembrie 1918, banatenii au trecut printr-o serie de evenimente si rasturnari de situatie, care au amanat deznodamantul cu opt luni.
Despre intamplarile petrecute intre Dunare, Mures si Tisa in acest rastimp s-a vorbit foarte putin sau chiar deloc in manualele de istorie. Evident, inainte de 1989 meritul fauririi Romaniei Mari revenea exclusiv poporului si vointei sale, trecandu-se sub tacere rolul esential al Coroanei, diplomatilor si politicienilor romani, care au obtinut rezultate maximale in negocierile de pace.
Fara recunoasterea internationala, Marea Adunare de la Alba Iulia ramanea un simplu miting revendicativ al romanilor din Ardeal, la fel cum maghiarii, svabii sau sarbii din Banat au organizat la Timisoara pentru a-si proclama autonomia si dreptul la autodeterminare. Asa cum arata dr. Nicolae Iliesiu in celebra sa monografie aparuta in 1943, din octombrie 1918 pana in august 1919 Banatul a traversat o perioada foarte tulbure: s-au consemnat miscari de strada, demolari de statui, dezordini, jafuri si spargeri.
Liderii militari si civili au fost numiti pe banda rulanta, fie dupa cum se schimba guvernul de la Budapesta, fie dupa dispozitiile venite de la Belgrad in timpul scurtei ocupatii sarbe, fie la ordinul trupelor coloniale franceze, venite sa puna in aplicare tratatul de pace. Mai mult, a fost nevoie de un raport al unei comisii americane, care a vizitat Timisoara in februarie 1919, despre situatia de aici pentru a clarifica lucrurile la negocierile de pace de la Paris.
Trecut sub tacere este si faptul ca la 31 octombrie 1918 Banatul a fost proclamat republica, singurii care au protestat impotriva declararii independentei fiind reprezentantii romanilor, minoritari la acel moment in Timisoara, dar constienti ca deciziile internationale le sunt favorabile. In fine, abia la 3 august 1919 trupele romane au intrat in capitala Banatului, iar o saptamana mai tarziu 40.000 de romani au venit la Adunarea Populara in care au votat unirea intregului Banat cu Romania.
Evident, pana la urma n-a fost vorba de tot Banatul, o buna parte ramanand la vecinii nostri sarbi, pentru care, iata, scurta incursiune armata s-a rentat… A fost o perioada a istoriei noastre prea putin analizata si disecata cu obiectivitate de specialisti.
Cert este ca numeroasele etnii traitoare atunci, ca si mai tarziu, pe teritoriul Banatului, au inteles si au reusit sa traiasca vremuri mai bune sau mai grele in buna intelegere, asa cum i-a indemnat la 28 iulie 1919 dr. Aurel Cosma, primul prefect roman al judetului Timis-Torontal: „In special astept de la poporul romanesc de pe intreg teritoriul administrat de mine, ca pricepand glasul vremii schimbate si in favorul sau (…) sa-si pastreze calmul reclamat de seriozitatea prezentului, sa respecte fara nici o rezerva toate drepturile celorlalte popoare, ca in schimb si ale sale sa fie respectate de catre acelea si sa traiasca in armonie frateasca cu toti conlocuitorii acestor tinuturi ale frumosului si de Dumnezeu binecuvantatului Banat”.
