In afara de cativa pagubiti, care nu s-au impacat cu gandul ca au fost luati de fraieri si au urmarit cu tenacitate sa-si recupereze banii, restul lumii a si uitat de mega-escrocheria „Caritas”. Maine este programat, la Curtea de Apel Oradea, ultimul episod din telenovela care-l are in rolul principal pe Ioan Stoica, patronul jocului de asa-zisa intrajutorare.
Povestea se termina prost pentru pagubiti si foarte bine pentru jmecherii care si-au adunat averi la umbra lui Stoica. Pagubitii nu vor avea ce sa recupereze pentru ca fostul patron al „Caritas” este insolvabil si, mai mult chiar, faptele sale penale s-au prescris. Asa ca din toata povestea „Caritas” raman de tras doar invataminte.
In urma cu 14 ani Romania era isterizata de un „joc” care parea sa faca din orice sarman un milionar.
Lumea a dat buzna la casieriile „Caritas” din Cluj, unde cozile atingeau sute de metri. Oameni sarmani si-au vandut agoniseala de-o viata cu speranta ca in cateva saptamani vor primi cat ar fi putut strange in opt vieti.
Totul s-a naruit, insa, ca un castel construit pe nisip. Dar „Caritas” a insemnat mult mai mult decat o mega-teapa trasa romanilor. In 1992, Gheorghe Funar a mirosit ce „mina de aur” poate sa fie jocul de „intrajutorare” deschis de Stoica, si l-a incurajat sa stabileasca sediul central la Cluj-Napoca.
Mai mult chiar, edilul de atunci al orasului i-a oferit patronului „Caritas” un birou tocmai in sediul Primariei, girand, astfel, teapa. Miscarea lui Funar i-a asigurat trei mandate de primar.
Orasul a devenit dintr-o data cel mai prosper din Romania. Clujenii au prins momentul de inceput al „afacerii” si, stand la cozi in fiecare zi, si-au pus la punct propriul sistem de joc care i-a imbogatit pe multi dintre ei.
In tot acest timp autobuze speciale din toata tara soseau in Cluj cu oameni care voiau sa depuna bani la „Caritas”. Se asigurau, astfel, cei opt „fraieri” care sa-i plateasca banii norocosului din fruntea piramidei. In acest timp Funar pastorea un oras de milionari, interesati mai mult de afaceri decat de prestatia edilului.
„Caritasul” lui Stoica a reusit sa rupa Romania in doua. O Romanie a celor saraci si jefuiti, pe de o parte, si o Romanie a celor imbogatiti, pe de alta parte. Aceasta impartire a societatii se simte si in prezent, pentru ca cei saraci au fost de opt ori mai multi decat cei imbogatiti. In timp ce naivii, orbiti de publicitatea agresiva care se facea pe toate canalele media din aceea vreme, si-au ipotecat casele, au scos bani de la banci sa-i inmulteasca de opt ori si au pierdut totul, altii si-au agonisit averi.
Sumele imense adunate la „Caritas” nu s-au volatilizat. Se regasesc in afaceri, terenuri si case, in timp ce Stoica, insolvabil, pozeaza in cel mai sarac roman. Justitia s-a limitat sa-l cerceteze si sa-l judece timp de 14 ani pe patronul afacerii.
Tergiversarea procesului a ajutat la dezamorsarea tensiu-nilor. Pagubitii s-au impacat cu gandul ca au pierdut, iar cei care au profitat de pe urma „Caritas” au reusit sa ajunga oameni de afaceri onorabili.
