2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialCum fac bănăţenii bani din turismul ecumenic

Cum fac bănăţenii bani din turismul ecumenic

Obiectivele turistice sunt atât din Serbia, cât şi din România.

 

Turismul ecumenic transfrontalier româno-sârbesc, care face parte din turismul cultural din Banatul istoric, s-a îmbogăţit cu şapte noi obiective din Deta şi Vârşeţ. Acestea vor deveni tot atâtea atracţii după ce luni va fi inaugurat iluminatul arhitectural al acestora.

„Este vorba despre Biserica Ortodoxă Sârbă, Catedrala Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Română din localitatea Vârşeţ (Serbia), precum şi despre Turnul de Pompieri, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică din Deta şi Biserica Ortodoxă Româna din Opatiţa (judeţul Timiş), acestea fiind cele şapte obiective turistice iluminate arhitectural în cadrul proiectului transfrontalier intitulat „Îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere şi oferta turistică comună a oraşelor Vârşeţ şi Deta – aplicarea de noi tehnologii în iluminare”, care este finanţat prin programul ISPA. Proiectul are ca principal obiectiv punerea în valoare, prin aplicarea unor tehnologii moderne de iluminare nocturnă a acestor obiective turistice, reprezentative pentru cele două localităţi”, a anunţat Ioan Iovan, asistent manager de proiect

20 de biserici incluse în traseu

În urmă cu doi ani, autorităţile timişene au perfectat o hartă turistică transfrontalieră, care conţine patru trasee oferite celor care doresc să viziteze regiunea fostului Banat imperial, care cuprinde Banatul românesc şi cel sârbesc. În cadrul traseului intitulat „Banatul intercultural” pot fi vizitate localităţile din cele două ţări. Traseul patrimoniului industrial conţine un circuit ce include vizitarea morilor de apă de la Rudăria (Caraş-Severin) sau a celei mai vechi căi ferate din Europa, între Anina şi Oraviţa (Caraş-Severin).

Traseul general nu va ocoli cele peste 20 de biserici din lemn din Timiş şi Caraş-Severin, iar traseul special „Timişoara – cel mai mare oraş din Banat” include vizitarea unor monumente inedite. Printre monumentele timişene sunt vizate cula turcească din Ciacova, Muzeul Pompierilor şi Muzeul Presei din Jimbolia, bisericile din lemn din Poeni şi Zolot, expoziţia şi casa memorială „Traian Vuia” din localitatea omonimă, bisericile din lemn din Făget, castelul Nako din Sânnicolau Mare şi expoziţia de artă populară – colecţia iuliană Folea Troceanu din Buziaş.

Iluminarea bisericilor

Anul acesta, oraşul sârbesc Vârşeţ şi cel românesc Deta au încheiat un parteneriat ­printr-un proiect transfrontalier pentru aplicarea de noi tehnologii de iluminare a bisericilor. Astfel că Turnul Pompierilor din Deta, dar şi şase biserici reprezentative au intrat, la propriu, în lumina reflectoarelor şi a celor care trec prin Deta, Opatiţa şi Vârşeţ (Serbia). Valoarea proiectului este de 865.000 de euro, din care 260.000 pentru oraşul Deta, şi are ca obiectiv principal aplicarea de tehnologii noi pentru iluminatul edificiilor.

Cele mai citite

Banca Centrală Europeană va intensifica măsurile contra creditorilor care întârzie remedierea deficiențelor

Banca Centrală Europeană (BCE) intenționează să adopte măsuri mai ferme împotriva băncilor care se ocupă lent de remedierea deficiențelor semnalate de autoritățile de reglementare. Potrivit...

Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii aleși în SUA

Elon Musk a sugerat introducerea testelor cognitive pentru oficialii aleși din Statele Unite, ca măsură pentru a garanta capacitatea acestora de a își îndeplini...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă