În momentele grele în care Galaţiul era ameninţat de viitura de pe Dunăre, iar autorităţile se străduiau să ridice un dig de 4,5 kilometri, Sandu Gheorghiu, un fost muncitor pe şantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, a propus evacuarea apei pe „Canal”, direct spre Marea Neagră, prin deschiderea ecluzei de la Cernavodă.
Pe 4 iulie, membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) s-au întrunit în „celulă de criză” la Galaţi pentru a găsi o soluţie care să salveze de furia apelor Galaţiul, Brăila, localitatea tulceană Smârdan şi zona Garvăn – Isaccea. CNSU luase în calcul executarea unor breşe controlate în diguri, pentru ca debitul Dunării să scadă şi odată cu asta să fie micşorată şi presiunea apelor Dunării asupra digurilor. Prima variantă ar fi fost executarea unei breşe în digul Călăraşi – Râul, a doua, o breşă ar fi putut fi între Borcea de Jos şi Borcea de Sus, iar a 3-a variantă era spargerea digului de pe malul tulcean, vizavi de Galaţi, între comuna I.C. Brătianu şi Cotul Pisicii. Această ultimă soluţie ar fi fost adoptată numai în cazul în care Dunărea ar fi atins la Galaţi nivelul de 690 cm.
Pentru că inundarea zonei joase a Galaţiului ar fi însemnat riscarea vieţilor celor peste 7.000 de gălăţeni care locuiesc în Valea Oraşului şi pagube de 250 milioane euro, autorităţile au hotărât construirea unui dig de 4,5 kilometri pe străzile din Valea Oraşului. Era o soluţie disperată. Au fost aduşi din ţară aproape 2.000 de jandarmi, pompieri, hidrotehnişti şi voluntari, care s-au adăugat la sutele de angajaţi ai primăriei şi celor două-trei sute de gălăţeni care au venit să lucreze la dig ca voluntari. S-a muncit cu disperare, zi şi noapte. În cele din urmă digul a fost terminat, dar marea încercare cu apele Dunării nu a mai avut loc, pentru că între timp a fost găsită soluţia salvatoare, una foarte simplă, dar pe care specialiştii care se gândeau la breşe controlate şi diguri din saci, nu au luat-o în calcul. A fost o soluţie tehnică, de eliminare a unui volum important din debitul Dunării pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, propusă de brasoveanul Sandu Gheorghiu. A fost vorba doar de simpla manevrare a ecluzei de la Cernavodă.
Bărbatul a lucrat timp de zece ani la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în cadrul Brigăzii Medgidia, dar locuieşte de ani buni la Braşov. Când a auzit de viitura de pe Siret, şi-a luat concediul fără plată şi a venit la Şendreni, pentru că furia apelor ameninţa şi casa mamei sale.
„Mi-am luat două săptămâni de concediu fără plată”
„Am plecat la Şendreni, atunci când am auzit de viitură. Mi-am luat două săptămâni de concediu fără plată ca să mă duc acasă, pentru că am acolo casa părintească care este chiar lângă apă. Acolo mai locuieşte mama, care are 87 de ani şi nu are cine să se îngrijească de dumneaei”, ne-a relatat Gheorghiu. La Şendreni, situaţia era disperată şi din cauza viiturii, dar şi pentru că Siretul nu prea se mai vărsa în Dunăre. Muncind la dig, Sandu Gheorghiu s-a tot gândit că o parte din viitura de pe Dunăre ar putea fi „deturnată” pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, pe al cărui şantier îşi pierduse zece ani din viaţă. I-a spus varianta sa unui consătean şi omul i-a dat dreptate. Avea o strângere de inimă, nu prea îi venea să creadă că specialiştii nu luaseră în calcul această variantă şi totuşi, când premierul Emil Boc a venit să vadă care este situaţia la ridicarea digului de la Şendreni, Sandu şi-a luat inima în dinţi şi i-a spus ideea sa: „Domnule prim-ministru, am lucrat zece ani la Canal. Ştiam că este o diferenţă de nivel între Cernavodă şi Agigea. De ce nu se dă drumul puţin la ecluză, să se facă o scădere de nivel (pe Dunăre – n.red.)?”. Premierul i-a promis că o să discute varianta sa cu ministrul Mediului, Laszlo Borbely. După trei zile, în care construirea digurilor de la Galaţi şi Şendreni a fost continuată cu aceeaşi disperare, ecluza de la Cernavodă a fost deschisă şi o parte din viitura de pe Dunăre a fost „deturnată” pe „Canal”. Dacă până atunci apele Dunării creşteau ameninţător, acum pe sectorul în aval de Cernavodă nivelul apelor scădea cu 10-11 cm. Galaţiul nu mai era ameninţat. Ministrul Vasile Blaga a confirmat că a fost o soluţie bună: „Au contribuit şi cei peste 500 mc/s pe care îi degajăm pe Canalul Dunăre – Marea Neagră”.
O altă confirmare a venit de la secretarul de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Mihai Capră, care a coordonat construirea digului de la Galaţi. „Decizia omului din Şendreni a fost una perfectă. Imediat s-a luat legătura cu Videanu, s-au făcut analize, iar tehnicienii şi-au dat avizul. S-a dovedit că ideea omului a fost foarte bună. Cetăţeanul a lucrat acolo şi s-a văzut că ştie ce vorbeşte. Nu se întâmplă des aşa ceva”, a spus secretarul de stat.
10 ani în „Oraşul de carton” de la Valea Seacă
Sandu Gheorghiu este etalonul a ceea ce numim „om simplu”. Are 51 de ani şi lucrează la Condmag SA Braşov, ca maşinist utilaje, pe buldozer, excavator, lansator şi orice astfel de utilaje pentru construcţii. Din septembrie 1975, până în vara lui 1985, Sandu a muncit la „Canal”, pe utilaje grele, pe „buldotanc”, autogreder şi pe orice era nevoie. Nu-i pare rău de acei ani, dar în 1985, când toată Brigada Medgidia a fost mutată la dublarea căii ferate Petroşani – Simeria, s-a bucurat că a scăpat de acolo. „Pentru că eram tânăr, aveam douăzeci şi ceva de ani, am rezistat, cu toate că eram căsătorit. Se lucra într-un ritm infernal. Lucram câte 12 ore pe zi, o săptămână lucram în tura de zi, o săptămână lucram de noapte. Ăsta a fost programul de lucru timp de 10 ani”. În cei zece ani a locuit cu soţia şi copiii într-una din barăcile din „Oraşul de Carton”, cum era denumită colonia de la Valea Seacă.
Încă din copilăria petrecută pe malul Siretului, la Şendreni, Sandu a luptat cu apele. A prins inundaţiile din 1969-1970, când apele Siretului le-au luat prima casă şi atunci i s-a întipărit în minte ceea ce înseamnă furia apelor: „Inundaţiile din 1969 ne-au dărâmat prima casă. Am făcut a doua casă, în 70 ne-am mutat în ea, în două camere, dar a fost şi aceasta lovită de ape. Casa noastră a fost lovită de ape de vreo cinci – şase ori. E şubrezită, se duce, cred că o să cadă şi asta”. Îşi mai aminteşte cum i-a ajutat pe ai săi „cărând” mobila pe ape, pe „camera” de tractor cu care mergea la scăldat. „Aveam 13 anişori şi căram mobila prin apă cu două «camere», una de tractor şi una de remorcă. Căram mobila până la şoseaua Galaţi – Tecuci, pentru că atunci a ajuns apa până la şosea”, spune Sandu Gheorghiu.
